Rămâi conectat

Politică Administrație

(P) Florin Roman: Misterul a 8 ani de mandat Ion Dumitrel – un om fără legătură cu judeţul şi scaunul pe care îl ocupă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Publicitate electorală PSD Alba

”Despre realizările domnului Ion Dumitrel în judeţul Alba nu se pot spune foarte multe. Ele nu prea există. Probabil un colţ de ziar ar ajunge, cu o poză mare a dânsului, să acopere activitatea lui de aproape 8 ani! Nici dumnealui nu are prea multe de spus: nu e un om să îl vezi prin public şi de regulă tace. Gândurile îi par puţine, ca şi faptele sale. Ah, o menţiune pentru mulţi locuitori din Alba: domnul Dumitrel este chiar preşedintele Consiliului Judeţean! Adică acel om pe care ar fi trebuit să îl vedeţi, de 8 ani de când îşi ia salariul de la „judeţ”, bătând uliţele şi dealurile Albei, tocindu-şi pantofii. Dar domnul Dumitrel a fost invizibil – praful istoriei nu prea are unde să se aşeze pe pagini cu realizări semnate Dumitrel.

El nu a avut niciodată legătură cu oamenii din Alba, fie ei albaiulieni, moţi, cugireni, aiudeni sau de oriunde din judeţ. Poate faptul că nu e născut pe aceste meleaguri nu contează atât de mult. De fapt important e să vedem „omul”, iar în cazul domnului Dumitrel vorbim de un om temător, ajuns în funcţie dintr-o întâmplare şi ţinut acolo de conjuncturi. Pe domnul Ion Dumitrel l-au purtat apele norocului pe lângă lideri apreciaţi de oameni sau într-un partid, PDL, care a înşelat cromanu entuziasm aşteptările a milioane de români. S-a trezit de fiecare dată într-un scaun, de „şăf” de judeţ, uriaş pentru statura şi capacităţile sale reduse de a conduce ceva. De-ai vrea să-l critici mai vârtos pe Dumitrel că „n-a atins nu ştiu ce obiective”, ar fi inutil: omul nu şi-a prea propus nimic în 8 ani de zile! Şi-a dorit doar să rămână în funcţie, ca un copil, profitând şi copiind de la colegii săi de la PDL, maeştri ai disimulării şi minciunii. Dumitrel a mimat că e în funcţie timp de 8 ani şi a dat aparenţa că se petrece ceva pe acolo. Din fericire, nişte oameni destoinici de la Consiliul Judeţean, din aparatul tehnic, au muncit în umbră şi n-au lăsat judeţul să „crape” de tot.

Viziunea a lipsit însă complet. Nu poţi să spui că Dumitrel nu a „adus investitori” în judeţ pentru că… de fapt nu s-a dus nicăieri să aducă pe cineva, nu s-a gândit vreodată probabil că există noţiunea de „investitori”. Trebuie să înţelegeţi că omul în cauză este la nivelul unui vânzător de magazin decent care deschide magazinul la 8 şi închide la 5, dar care nu îşi pune problema de unde vine „marfa” sau ce trebuie să faci ca să prosperi, să te extinzi, să ai salarii mai mari! El ştie doar că trebuie să îşi păstreze locul de muncă şi să dea bine cu toată lumea pentru asta. Nu contează că poate mâine îi pică magazinul şi casa în cap. Omul Dumitrel nu are cum să facă o strategie de dezvoltare pentru judeţul Alba pentru că nu are idee ce e aia „strategie”.

O celebră butadă de la începutul anilor 90 spunea despre Iliescu: „Cine-a stat cinci ani la ruşi, nu poate gândi ca Bush!”. Cam aşa şi domnul Dumitrel – căruţa lui nu merge mai departe de Albac. Unde anual mai face, aşa, de imagine – cum a învăţat de la şeful lui, Hava, câte un târg, zice-se turistic. Dar unde se mai bea de fapt doar câte un păhărel cu nişte prieteni de afaceri. Nu vă gândiţi la proiecte majore, de interes uriaş pentru generaţii de oameni din Alba cum e Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană: câtă vreme mai e Ion Dumitrel în funcţie nu avem la ce ne aştepta! Am încercat mai mulţi oameni să îl facem să înţeleagă aşa simplu cum ştie el de ce e bun proiectul: n-a priceput. A dat din umeri şi s-a dus la şedinţa de partid, la PDL, să vadă ce are voie să facă în ziua aia şi ce nu. Să ştiţi că unele lucruri care s-au făcut în aceşti ani, cât Dumitrel semna condica pe la Consiliul Judeţean, l-ar putea mira chiar şi pe domnul Dumitrel însuşi! L-ar mira de exemplu proiectele pe zona de „alimentare de apă” pentru că el nu a avut de-a face cu ele: le-a primit de-a gata scrise de la predecesorul său, Atanasiu, şi apoi au mers de la sine pentru că erau bine făcute şi oamenii puşi la „butoane” erau pricepuţi. Tot ce a trebuit să facă domnul Dumitrel la asemenea proiecte a fost să nu-i deranjeze pe oamenii care munceau. Absenţa sa din viaţa judeţului Alba a avut şi are, culmea, şi beneficii (sic!).

Pentru 2012 însă nu mai vrem un preşedinte – marionetă, un preşedinte de carton la Consiliul Judeţean. Vrem viziune, investiţii, un om capabil să discute cu marii industriaşi şi mai ales vrem muncă zi de zi în interesul oamenilor din Alba. Iar domnul Dumitrel poate semna de pe acum ultima condică de pe 11 iunie 2012, de după alegeri, pentru că trebuie să plece: nu se califică şi nu s-a calificat vreodată pentru acest post. Împreună cu partidul sinistrului, PDL”.

Asta a declarat Florin Roman în urmă cu 4 ani. Și cum se spune că lupul își schimbă părul, dar năravul ba, nu greșim dacă spunem că părerea exprimată de Florin Roman atunci e aceeași și în zilele noastre.

Publicitate electorală PSD Alba

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea