Actualitate

Ordonanța de urgență privind măsuri de sprijin pentru cei din domeniul HoReCa, publicată în Monitorul Oficial. Anunțul ministrului Energiei

Ioana Oprean

Publicat

în

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a anunțat vineri faptul că ordonanța privind unele măsuri de sprijin pentru unitățile din domeniul HoReCa, afectate de pandemie, a fost publicat în Monitorul Oficial.

„Vești bune pentru cei din domeniul HORECA. A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID – 19, precum și unele măsuri fiscale”, a anunțat pe Facebook Virgil Popescu.

Conform acestuia, schema de ajutor de stat se va derula până la data de 30 iunie 2021, iar valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 de euro/întreprindere.

De asemenea, ministrul estimează că peste 73.000 de firme vor beneficia de această ordonanță.

„Am lucrat la această Ordonanță de Urgență, pentru că știu că cei din domeniul HORECA au nevoie de ajutor. Turismul are nevoie de fonduri pentru a putea fi dezvoltat, iar asta înseamnă, implicit, bani care vor intra în economie. Totodată, tot prin prezenta OUG cei din domeniu sunt scutiți de plata impozitul specific în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021”, a mai scris Virgil Popescu pe rețeaua de socializare.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă

Ioana Oprean

Publicat

în

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă Elevii din clasa a VIII-a din școlile unde nu s-a organizat simularea Evaluării naţionale, vor avea posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]

Citește mai mult