Operațiile s-au reluat la Spitalul din Alba Iulia, unde au fost sistate două zile. Unitatea a primit dezinfectanți
Operațiile s-au reluat, miercuri, la Spitalul Județean din Alba Iulia, unde, cu excepția urgențelor, au fost sistate timp de două zile, unitatea primind dezinfectanți, săpun lichid și soluție de betadină, de la un furnizor din Târgu-Mureș.
Managerul Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, ec. Nicoleta Coșarcă, a declarat că programul operator se desfășoară în condiții normale, unitatea primind dezinfectanții necesari.
Coșarcă a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că au fost reprogramate cinci-șase operații, pentru că spitalul nu mai folosește, deocamdată, produse Hexi Pharma.
Managerul a spus, miercuri, că unitatea s-a aprovizionat cu un stoc pentru 60 de zile, până când se încheie procedura de achiziție a dezinfectanților, iar operațiile se vor efectua fără probleme.
”Așteptăm să vedem și ce mai vrea domnul premier să modifice din legislația privind achiziția biocidelor și îi dăm drumul la procedură. Tocmai de aceea am făcut un stoc pe 60 de zile (…) Partea bună a conferinței de ieri (n.a. marți) este că azi-dimineață ne-au sunat o grămadă de firme să-și ofere serviciile. Asta în condițiile în care ieri nu găseam nicio firmă care să aibă în stoc produse avizate”, a spus Coșarcă.
Spitalul din Alba Iulia a luat împrumut iod, o substanță care se folosește în blocul operator, pentru operațiile urgente care au avut loc luni și marți. Unitatea a avut contracte cu Hexi Pharma din 2006.
Spitalul din Alba Iulia s-a aflat pe lista spitalelor din țară unde au fost găsite probe neconforme în urma controalelor realizate potrivit dispoziției Ministerului Sănătății.
Managerul Spitalului din Alba Iulia a declarat că o singură probă a ieşit neconformă, însă după o testare ulterioară, toate probele au ieşit conforme.
Poliţiştii au ridicat, săptămâna trecută, toate contractele existente între Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia şi Hexi Pharma, precum şi substanţe şi materiale sanitare, respectiv săpun lichid, soluţii de betadină şi clor (tablete).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani: Era internat în spital de mai bine de o săptămână
Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani: Era internat în spital de mai bine de o săptămână Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani. Fostul selecționer al României era internat de mai bine de o săptămână la Spitalul Universitar de Urgență București. Spitalul amintit a anunțat că decesul a […]
FOTO | Într-un sat din Alba, un localnic a curățat întreg cimitirul și mormintele înainte de Paște și a vopsit troița: ,,L-am pregătit pentru sărbătoare, când au să ne vină dragi de peste tot”
Într-un sat din Alba, un localnic a curățat întreg cimitirul și mormintele înainte de Paște și a vopsit troița: ,,L-am pregătit pentru sărbătoare, când au să ne vină dragi de peste tot” În vremurile moderne, în care ritmul vieții este tot mai accelerat, un bărbat din Sântimbru duce mai departe un obicei ale cărui rădăcini […]
PAȘTE 2026 | Când vor fi distribuite Paștile la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de Învierea Domnului 2026: Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în lăcașul de cult
Când vor fi distribuite Paștile la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de Învierea Domnului 2026: Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în lăcașul de cult Și în acest an, credincioșii dreptslăvitori vor primi pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, la Catedrala arhiepiscopală, sub turnul-clopotniță, în cadrul a trei intervale distincte de timp, a anunțat, […]