Rămâi conectat

Ştirea zilei

OFICIAL| 1.936 de cazuri noi de COVID-19 și 1.573 de pacienți la ATI, în ultimele 24 de ore. 121 de români au pierdut lupta cu virusul

Publicat

în

OFICIAL| 1.936 de cazuri noi de COVID-19 și 1.573 de pacienți la ATI, în ultimele 24 de ore. 121 de români au pierdut lupta cu virusul

Duminică, 21 noiembrie 2021, Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității noul bilanț al pandemiei de COVID-19 în România.

Până astăzi, 21 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.762.701 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.040 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.639.344 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.936 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 21 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Electrica Furnizare Discount

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 289 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 54.959 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.11.2021 (10:00) – 21.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 121 de decese (58 bărbați și 63 femei), din care 16 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Unul dintre aceștia a fost infectat în Serbia și a decedat în județul Timiș.

Dintre cele 121 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 ani, 33 la categoria de vârstă 60-69 ani, 40 la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 la categoria de vârstă peste 80 ani.

112 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 16 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău, Giurgiu, Neamț, Vaslui, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 105 decese.

Din totalul de 121 pacienți decedați, 113 erau nevaccinați și 8 vaccinați. Cei 8 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 7 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.119. Dintre acestea, 1.573 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.573 de pacienți internați la ATI, 154 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 156 sunt minori, 141 fiind internați în secții și 15 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.623.110 teste RT-PCR și 5.087.750 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.981 de teste RT-PCR (3.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.003 la cerere) și 13.827 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 58.722 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.905 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.739 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 59 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.417 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 20 noiembrie, 3.058 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 618.200 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.802 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.553 în Italia, 16.947 în Spania, 199 în Marea Britanie, 132 în Franța, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 8 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 28 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 12 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 197 de cetățeni români aflați în străinătate, 38 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria și unul în Turcia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Publicitate

Ştirea zilei

Cum au reușit românii să fure combustibil de două milioane de dolari de la americani, din baza militară din Mihail Kogălniceanu. S-a aflat metoda de operare a interlopilor

Publicat

în

Cum au reușit românii să fure combustibil de două milioane de dolari de la americani, din baza militară din Mihail Kogălniceanu. S-a aflat metoda de operare a interlopilor

Potrivit procurorilor DIICOT, interlopii români au furat combustibil în valoare de două milioane de dolari de la baza militară din Mihail Kogălniceanu. Imediat s-a demarat o anchetă la plângerea guvernului federal al SUA.

Anchetatorii DIICOT au stabilit că, începând cu anul 2017, în România, un grup infracțional organizat, timp de patru ani ar fi sustras combustibili lichizi aparținând guvernului SUA, în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

S-a aflat metoda de operare a interlopilor

DIICOT precizează că, la diferite intervale de timp, ei au furat cantități de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unității militare din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu. Prejudiciul reclamat de persoana vătămată, în acest caz guvernul federal al SUA, este de aproximativ 2.000.000 dolari.

Electrica Furnizare Discount

În total, șapte persoane sunt cercetate pentru furt calificat. Practic, cei șapte alimentau generatoarele cu motorină. La intervale bine stabilitate de timp, angajații societăți comerciale veneau la baza militară Mihail Kogălniceanu cu cisterne pline cu combustibil pentru a alimenta generatoarele. La intrarea în bază, respectivii prezentau documentele justificative, după care își continuă drumul cu cisternele până în fiecare generator, scrie adevărul.ro.

„Sub coordonarea liderului grupării, membrii acesteia având roluri bune determinate, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au sustras cantități de motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unității militare din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu”, au precizat atunci procurorii DIICOT.

Investiții de 363 de milioane milioane de euro

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a anunțat că: SUA au realizat investiții de 363 de milioane de dolari în extinderea și modernizarea bazelor militare din România, între 2000 și 2019. Informațiile au fost publicate într-un raport al grupului american de reflecție Quincy Institute for Responsible Statecraft.

Pe lângă aceste fonduri, Forțele Aeriene ale SUA au inițiat, anul acesta, lucrări de extindere și modernizare a Bazei 71 Aeriene “General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, în valoare de 152 de milioane de dolari, se arată în postarea de pe Facebook a Ambasadei României în SUA.

Potrivit datelor prezentate de grupul de reflecție, dintre țările est-europene, România a fost al doilea cel mai important beneficiar al investițiilor americane în proiecte de construcții militare în perioada 2000-2019, după Polonia (395,4 milioane de dolari).

Pe de altă parte, în intervalul analizat, investițiile SUA în obiective miliare aflate în state NATO vecine României au fost de aproape trei ori mai mici decât în țara noastră (Bulgaria – 80,2 milioane USD; Ungaria – 55,4 milioane USD). La nivel european, între 2000 și 2019, cele mai mari investiții militare americane au fost realizate în Germania (5,8 miliarde de dolari), scrie umbrela-strategica.ro.

Citește mai mult

Ştirea zilei

Pensiile CRESC de la 1 ianuarie: 80% din români trăiesc cu o pensie de până în 2.000 de lei

Publicat

în

Pensiile CRESC de la 1 ianuarie: 80% din români trăiesc cu o pensie de până în 2.000 de lei

Pensiile urmează să crească cu 10% de la 1 ianuarie, creșteri salariale fiind posibile și în sectorul sanitar și în învățământ, a anunșat duminică liderul PSD Marcel Ciolacu la Antena 3. Ciolacu a vorbit și de introducerea unei taxe de solidaritate, pentru companiile cu cifră mare de afaceri.

Ciolacu a dat asigurări că sumele necesare majorărilor vor fi găsite. „Vom găsi soluții, veți vedea în bugetul de stat. Important este cum îți echilibrezi veniturile. Avem cele mai mici venituri din PIB din toată Europa. Noi nu ne gândim să fim mai eficienți la colectare, noi ne gândim cum îi lăsăm pe oameni să moară de foame. Pensia minimă crește la 1.000 de lei, nu este o extravaganță”, a spus politicianul.

Ciolacu a spus că 80% din români trăiesc cu o pensie de până în 2.000 de lei. „Categoric”, a răspuns Ciolacu, întrebat dacă în ianuarie oamenii vor primi pensii mai mari. „Este un lucru convenit, bugetat, deja ministrul Finanțelor își face datoria”.

Electrica Furnizare Discount

CITEȘTE ȘI: Recalcularea pensiilor: Când se va simți prima creștere și ce se pregătește pentru cei cu pensii mici

În context, Marcel Ciolacu a avansat ideea unei taxe de solidaritate pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 100 de milioane de lei. „O taxă de 1% din cifra de afaceri, o taxă de solidaritate. Am discutat cu prim-ministrul că trebuie găsită o destinație clară, numai pentru sănătate și învățământ… Le dai destinație prin bugetul de stat”.

Ciolacu spune că există o reținere din partea PNL la acest proiect, dar s-a declarat convins că va fi găsit un compromis.

Citește mai mult

Ştirea zilei

ASTĂZI: Copiii au început testarea înainte de ore, cu testele de salivă primite. Ce se întâmplă la un rezultat pozitiv

Publicat

în

ASTĂZI: Copiii au început testarea înainte de ore, cu testele de salivă primite. Ce se întâmplă la un rezultat pozitiv

Copiii din întreaga țară ar trebui să se testeze, luni dimineață, înainte de începerea orelor. Numai că folosirea testelor pentru salivă la școală are încă multe necunoscute, atât pentru părinți, cât și pentru elevi. Asta, în cazul celor care au fost de acord să le folosească, pentru că măsura nu este obligatorie.

Testele pentru salivă au fost distribuite școlilor la finalul săptămânii trecute, iar luni dimineață va începe toată această procedură de testare.

Recomandarea este ca fiecare elev să se testeze de 2 ori pe săptămână, iar zilele stabilite sunt luni și joi. Ministrul Educației a precizat că au fost cumpărate teste și pentru profesori, învățători și personalul nedidactic din școli. Așadar și aceștia ar trebui să se testeze la fel ca elevii.

Electrica Furnizare Discount

Cine semnează pentru primirea testelor?

Nu există o procedură stabilită. Elevii de liceu primesc testele de la profesori, în cazul copiilor de gimnaziu testele le sunt înmânate părinților.

Unora li s-a cerut să semneze pentru ele, însă sunt și situații în care testele le-au fost puse elevilor mici în ghiozdan pentru a fi duse acasă.
Cine verifică dacă testele sunt făcute corect?

Una dintre cele mai mari îngrijorări este cine va verifica dacă testele sunt sau nu bine făcute?

În unele școli testarea se va face în clasă, dar cele mai multe școli au decis ca elevii să se testeze acasă, astfel că adultul care supraveghează procedura trebuie să se asigure că testul este folosit corect.

Testarea se bazează pe buna-credință a părinților. Dar cine garantează că un părinte trimite rezultatul corect al testului? La această întrebare autoritățile spun că fac apel la responsabilitatea părinților, să se asigure că elevii se testează de două ori pe săptămână și să comunice rezultatul întocmai.

Cum se transmit rezultatele testelor făcute acasă?

Luni și joi se vor testa elevii. La fel și profesorii, învățătorii și personalul nedidactic din școală. Nu există o procedură standard pentru transmiterea rezultatelor. Unele școli cer doar rezultatele pozitive, altele cer toate rezultatele.

Unele unități de învățământ au cerut ca părinții să noteze și data pe test pentru a se asigura că nu va fi fotografiat acelașă răspuns și data viitoare, altele însă nu au luat această măsură.

Nu există o procedură unitară, fiindcă decizia a fost ca fiecare școală să fie lăsată să se organizeze după cum consideră pentru testarea elevilor.

Ce se întâmplă dacă testul de salivă este pozitiv?

Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că folosirea testelor de salivă reprezintă doar o testare de screening, iar testul de salivă nu este definitiv. Dacă el arată un caz pozitiv sau dacă copilul este simptomatic și testul de salivă este negativ, urmează un test PCR obligatoriu, pentru a depista dacă într-adevăr copilul este negativ, fiind simptomatic.

Dacă testul de salivă arată că este pozitiv, din nou rezultatul trebuie să fie confirmat cu un test PCR.

„Acești copii pot să fie scoși din comunitatea lor și lăsați acasă în izolare timp de 10-14 zile, până când devine negativ și nu mai este contagios. Școala devine mai sigură și își poate continua activitatea cu risc mai mic de închidere și în cazul unor clase, și a a școlii întregi”, a arătat șeful DSU.

Când se suspendă cursurile unei clase?

Cursurile unei clase se suspendă pentru 14 zile doar când există un rezultat pozitiv la un test PCR. Școlile nu pun la dispoziție astfel de teste, așa că părinții sunt cei care suportă costurile.

Pe de altă parte, noua variantă a coronavirusului, Omicron, este identificată mai greu printr-un simplu test pentru salivă.

„Testele pe bază de salivă folosite în școli sunt teste de screening cu o sensibilitate ceva mai redusă decât… sunt tot teste pe bază de antigen, doar că nu folosesc exsudat nazofaringian ca produs, folosesc saliva. Din cauza asta, și cantitatea de produs este mai mare, de la un tampon care se descarcă într-un mediu ai câteva picături de salivă, deci discuți despre teste mai puțin sensibile. Vă dați seama că dacă la testele antigen nu s-a făcut încă o evaluare, cu atât mai puțin pe bază de salivă”, recunoaște noul ministru al sănătății, Alexandru Rafila.

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare