O nouă profesie, în domeniul sănătății umane, va fi reglementată în România. Actul normativ a fost promulgat
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni un act normativ prin intermediul căruia se va reglementa profesia de dietetician.
Legea nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Dieteticienilor din România a fost promulgată luni prin decret prezidenţial. Prin urmare, pentru a se aplica, actul mai trebuie doar să apară în Monitorul Oficial.
Profesia de dietetician va fi o profesie liberală în domeniul sănătăţii umane şi va furniza servicii conexe actului medical, se arată în noua lege. Principalul scop al acesteia va fi asigurarea unei nutriţii echilibrate, pentru o stare bună de sănătate, prin prevenirea stărilor patologice influenţate nutriţional şi prin promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii prin mijloace dietetice.
„În exercitarea profesiei, dieteticianul aplică ştiinţa nutriţiei şi dieteticii în alimentaţia şi educaţia pe teme de alimentaţie a pacienţilor/beneficiarilor de servicii de nutriţie şi dietetică, cât şi a persoanelor ca subiect individual, atât a celor sănătoase, cât şi a celor bolnave. Dieteticianul contribuie la definirea, evaluarea şi controlul calităţii produselor şi dietelor alimentare oferite pacienţilor/beneficiarilor de servicii de nutriţie şi dietetică ţinând cont de principiile şi obiectivele naţionale de prevenţie şi sănătate publică relevante în sfera nutriţiei şi alimentaţiei publice”, este menţionat în document.
Dieteticienii vor avea dreptul de iniţiativă şi decizie în exercitarea actului profesional. Totodată, aceştia îşi vor asuma răspunderea pentru calitatea actului profesional, în măsura în care pacienţii vor respecta indicaţiile dietetice primite.
Asistenţii medicali dieteticieni care vor alege să exercite profesia de dietetician vor fi obligaţi, în cel mult cinci ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 256/2015, să facă un stagiu de pregătire specifică pentru a atinge un nivel de pregătire echivalent licenţei în dietetică. După expirarea perioadei de cinci ani, asistenţii medicali dieteticieni fără diplomă de licenţă în specializarea nutriţie şi dietetică nu vor mai putea să profeseze în domeniu. Aceştia vor putea să profeseze doar ca asistenţi medicali.
Dieteticienii vor putea lucra în instituţii publice şi private sau în mod independent
Dieteticienii vor putea să-şi exercite profesia, conform legii promulgate luni, în instituţii publice şi private sau în forme autonome (cabinet individual sau societate civilă profesională).
„Formele autonome de exercitare a profesiei de dietetician pot angaja personal salariat, pot încheia contracte de colaborare cu alţi dieteticieni, contracte de conlucrare cu alte forme autonome de exercitare a profesiei, contracte cu furnizorii de bunuri şi servicii necesare activităţii lor, contracte specifice cu unităţi medicale, educaţionale, sociale, sportive, de alimentaţie publică, de îngrijire corporală, de industrie alimentară şi farmaceutică, cu mijloace de comunicare în masă, forme specifice de exercitare a profesiei de medic şi a diverselor alte profesii paramedicale şi alte acte juridice civile, în condiţiile Codului civil şi legilor speciale aplicabile”, dispune actul normativ.
Specialiştii vor putea să activeze, în principal, ca dieteticieni administrativi, dieteticieni clinici şi dieteticieni pentru sănătatea publică sau comunitari.
„Ca parte componentă a actului medical, este momentul şi locul ca dietetica să fie recunoscută ca fiind o ştiinţă medicală cu impact major în starea de sănătate şi să intre în categoria profesiilor medicale reglementate de Ministerul Sănătăţii din România”, scrie în expunerea de motive care a însoţit propunerea legislativă.
Conform sursei citate, în ţările Uniunii Europene există în jur de 36.000 de dieteticieni organizaţi în asociaţii profesionale naţionale. În ţara noastră, aceştia sunt reuniţi în cadrul Asociaţiei Române de Nutriţie şi Dietetică, ce face parte din Federaţia Europeană a Asociaţiilor de Dieteticieni.
Noile prevederi NU se aplică în momentul de faţă. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial.
Sursa Avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun