Ştirea zilei

O femeie de 43 de ani și-a dat Bacalaureatul, pentru a fi un exemplu pentru copiii săi. Vrea să se înscrie la Medicină

Ioana Oprean

Publicat

în

Cătălina Duzinschi are 43 de ani și a dat bacalaureatul, la 25 de ani distanță de momentul în care ar fi trebuit să treacă de examenul maturității. A obținut media 6,70 și recunoaște că a fost un efort imens, în condițiile în care merge la serviciu și are grijă de familie.

„Româna și biologia, pentru că acolo eu vibrez mult, sigur că astea n-au fost foarte … câteva zile așa, am absorbit materia efectiv. Matematica mi-a dat bătăi de cap, dar se poate, se poate!”, spune Cătălina Duzinschi.

„Încă nu văd așa, ca pe un mare wow, ba uneori m-am rușinat că n-am făcut la timp, sincer. Era o obligație, pentru că eram conștientă că nu se poate fără pasul asta, fără etapa asta nu se poate și atunci nu-mi pare rău, aș relua oricând”, spune femeia.

Finalul liceului a fost un moment dificil pentru Cătălina. Dorințele ei și ale părinților au fost diferite.

„După Revoluție, era trendul ăla că toată lumea trebuia să devină contabil. Nu au fost de acord părinții să rămân pe linia asta, limbi străine, și s-a insistat să merg la Economic. Acolo o să ieși contabilă, faci ceva în viața, câștigi bani”, povestește Cătălina.

Nu a luat examenul și a renunțat la școală. Acum spune că a simțit că trebuie să fie un exemplu pentru copiii ei, așa că s-a înscris la liceu, la „fără frecvență”.

„Pentru copiii mei a fost o lecție foarte importantă asta. Eu le-am arătat o lecție, nu neapărat le-am explicat, le-am arătat o lecție, ce mult contează să înveți la timp”, explică mama de 43 de ani.

„Este mult mai greu în momentul în care ai o familie, în momentul în care ai responsabilități legate de partea profesională, de serviciu, să ai aceeași disponibilitate pe care o are un tânăr care nu se ocupă decât de învățat”, recunoaște Mihaela Gotcu, directoarea Colegiului „Emil Racoviță” din Iași.

Cătălina Duzinchi este cosmeticiană. Acum, după ce a trecut cu bine de bacalaureat, își dorește să se înscrie la Medicină, la specialitatea Asistență Medicală.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia Consiliul Local Alba Iulia se întrunește, luni, 16 martie 2026, de la ora 14.00, în ședință extraordinară cu convocare de îndată pentru a aviza modificarea […]

Citește mai mult