O companie din Alba donează echipament pentru Maternitatea din cadrul Spitalului Municipal Sebeș
Compania Holzindustrie Schweighofer își continuă parteneriatul cu instituțiile din domeniul medical, parte a strategiei de responsabilitate socială corporativă.
Marți, 23 aprilie, reprezentanți ai fabricii de cherestea Holzindustrie Schweighofer din Sebeș au oferit, cu titlul de donație, un echipament Autoclav clasa B Maternității din Cadrul Spitalului Municipal din Sebeș.
Echipamentul va fi folosit pentru sterilizarea instrumentarului folosit în secția de neonatologie a Maternității. Cu o medie de 500 de nașteri pe an, Maternitatea Spitalului Municipal din Sebeș asigură servicii medicale pentru aproape 60.000 de locuitori, pe un teritoriu arondat de 120 km în diametru.
„Nu este prima dată când compania Holzindustrie Schweighofer este alături de Spitalul Municipal din Sebeș și vă invităm să veniți să vedeți unde se instalează echipamentul care va fi atât de ajutor în desfășurarea activităților din secția de neonatologie,” a spus Anca Mihaela Franchini, managerul Spitalului Municipal Sebeș. „Noi avem o medie de 40-50 de nașteri pe lună, adică în jur de 500 de nașteri pe an, iar păstrarea instrumentarului steril este de o condiție primordială pentru desfășurarea în condiții de maximă siguranță a activităților zilnice.”
Spitalul Municipal Sebes este situat în centrul țării, organizat pe o gamă largă de specialități care permite acordarea de servicii medicale de specialitate pentru nou născuți, copii și adulți din orașul Sebeș și un număr de 15 comune din împrejurimi.
Ionuț Batîr, directorul administrativ al fabricii de cherestea Holzindustrie Schweighofer din Sebeș a declarat: „Viitorul copiilor noștri începe aici și este normal să ne îngrijim ca ei să beneficieze de cele mai bune condiții, din prima clipă. Ne-am angajat să sprijinim comunitățile în care activăm, iar susținerea unităților medicale este o prioritate pentru Grupul Schweighofer.”
Această acțiune este doar una din șirul de proiecte, investiții și sponsorizări pe care compania Holzindustrie Schweighofer le-a desfășurat în domeniul medical în România. Până acum, compania a investit un total de 1,3 milioane de Euro în renovarea și modernizarea unităților medicale, cum ar fi Spitalul Orășenesc Ioan Lascăr din Comănești – unde investițiile de 800,000 Euro au acoperit reabilitarea structurală a clădirii cu trei etaje, modernizarea saloanelor pentru pacienți, un lift complet nou și o sală de operații modernă – sau Spitalul de Psihiatrie – Cronici Siret – care, cu ajutorul unor investiții totale de 170.000 Euro, s-a transformat într-o unitate medicală de viitor, cu două noi clădiri, cu săli pentru terapie și saloane adecvate profilului medical, precum și o bucătărie bine pusă la punct, cu echipamente moderne.
Alți beneficiari ai investițiilor Holzindustrie Schweighofer în domeniul medical sunt Spitalul Orășenesc din Săveni (județul Botoșani), Spitalul de Boli Cronice din Siret, Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc, Spitalul Județean de Urgență Dr. Fogolyán Krystóf din Sfântu Gheorghe și Spitalul Municipal Sfinții Cosma și Damian din Rădăuți
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pachete alimentare în 2026 pentru aproape 600 de elevi dintr-un oraș din zona de munte din Alba: În ce constau
Pachete alimentare în 2026 pentru aproape 600 de elevi dintr-un oraș din zona de munte din Alba Primăria Câmpeni a lansat, în 16 ianuarie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare a furnizării de pachete alimentare pentru elevii școlii gimnaziale din localitate și de la subunitățile acesteia. Prin HG 1171/2025 la […]
Solidaritate după explozia din Alba Iulia. Expertiza de rezistență, realizată gratuit de o persoană anonimă: „Înțelege situația. Vrea să îi ajute pe oameni”
Solidaritate după explozia din Alba Iulia. Expertiza de rezistență, realizată gratuit de o persoană anonimă: „Înțelege situația. Vrea să îi ajute pe oameni” Expertiza de rezistență a structurii blocului în care a avut loc explozia de sâmbătă, 17 ianuarie 2026, a fost făcută gratuit de către o persoană care dorește să rămână anonimă. Gestul a […]
VIDEO | Cum va arăta primul Aqua Park din județul Alba, construit la Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare: Șapte bazine cu apă la interior și exterior, piscină cu valuri, tobogane, zonă SPA și spații de recreere
Cum va arăta primul Aqua Park din județul Alba, construit la Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare: Șapte bazine cu apă la interior și exterior, piscină cu valuri, tobogane, zonă SPA și spații de recreere APM Alba a dat undă verde pentru refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng a râului […]