Numărul cazurilor de tăieri ilegale de copaci a crescut anul trecut cu 32%, iar valoarea prejudiciului a ajuns la 41,55 milioane de lei
Numărul cazurilor de tăieri ilegale de copaci a crescut anul trecut, faţă de 2016, cu 32%, până la 12.487, iar valoarea prejudiciului a ajuns la 41,55 milioane lei, cu 5,25% mai mult decât în anul anterior, potrivit unui raport Greenpeace.
O contribuţie importantă la identificarea acestor cazuri a avut-o societatea civilă, în unele judeţe – Dolj, Gorj, Vâlcea – jumătate din cazurile investigate de autorităţi fiind identificate de cetăţeni, potrivit Greenpeace.
Conform Raportului tăierilor ilegale din pădurile României în 2017, cele mai multe cazuri au fost identificate, ca şi în 2016, în judeţele Mureş – 1.511 cazuri (12%), Braşov – 762 de cazuri (6%) şi Olt – 730 de cazuri (6%)”, se arată în raport.
Mai mult de atât, comparativ cu 2016, gravitatea faptelor a crescut, înregistrându-se 8.461 de infracţiuni, cu 62,02% mai multe faţă de anul anterior. Există cazuri grave, în care au fost tăiaţi ilegal mii de metri cubi, a atras atenţia un coordonator regional al campaniei de păduri şi biodiversitate, Crisanta Lungu.
„Este important să menţionăm diferenţele dintre cazuri, în unele situaţii fiind vorba despre 1-2 metri cubi tăiaţi ilegal/caz, iar în alte cazuri fiind sute sau chiar mii de metri cubi. De exemplu, în judeţele Argeş şi Olt, deşi s-a înregistrat un număr mare de cazuri, volumul mediu de lemn tăiat ilegal/caz este de 3-4 metri cubi. La polul opus se situează judeţele Cluj, Maramureş şi Sibiu, care totalizează 53,97% din volumul de lemn tăiat ilegal în 2017, la nivel naţional”, a declarat Lungu.
Cele mai multe cazuri de tăieri ilegale au fost identificate, ca şi în anul anterior, în judeţele Mureş – 1.511 cazuri (12%), Braşov – 762 de cazuri (6%) şi Olt – 730 de cazuri (6%), iar cele mai puţine au fost înregistrate în judeţele Ialomiţa şi Ilfov – câte 22 de cazuri în fiecare judeţ, respectiv Brăila – 14 cazuri.
Sursa: news.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cei care nu postează pe social media sunt mai încrezători și au relații mai sănătoase: Studii realizate de psihologi
Cei care nu postează pe social media sunt mai încrezători și au relații mai sănătoase Studiile de specialitate arată că persoanele care aleg să nu își publice viața pe social media pot dezvolta o încredere interioară mai puternică și relații mai sănătoase. Psihologii care au realizat studiile au explicat că abstinența de la postări online […]
Impozitele, păstrate integral de primării, ca sursă de finanţare. Concluziile şedinţei Grupului de lucru al Coaliţiei
Impozitele, păstrate integral de primării, ca sursă de finanţare. Concluziile şedinţei Grupului de lucru al Coaliţiei Impozitele ar putea fi păstrate integral de primării, ca sursă de finanțare. Prima şedinţă a Grupului de lucru stabilit la nivelul coaliţiei de guvernare, pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale a avut loc, miercuri, 21 ianuarie 2026, […]
Restricții de circulație impuse în zona surpării de la kilometrul 66 al Autostrăzii Sebeș-Turda: Lucrări preliminare expertizei tehnice
Restricții de circulație impuse în zona surpării de la kilometrul 66 al Autostrăzii Sebeș-Turda: Lucrări preliminare expertizei tehnice Începând de joi, 22 ianuarie 2026, ora 09:00, se vor institui restricții de circulație pe autostrada A10, Sebeș-Turda, pe sectorul cuprins între km 66+350 și km 66+500, Calea 1, banda 1. Citește și: VIDEO | Atenție, șoferi! […]