Noi scumpiri prognozate de BNR: Cu cât ar crește prețul alimentelor și al gazului
Românii vor avea de-a face cu un nou val de scumpiri, potrivit celor mai noi analize realizate de Banca Națională a României (BNR). Se estimează scumpiri medii de 4,1% spre finalul acestui an și de 10% încă din luna iulie pentru prețul gazelor naturale.
Principalele aspecte precizate în raport:
– Ulterior publicării Raportului din luna martie s-au materializat unele presiuni inflaţioniste semnificative, induse preponderent de componentele coşului de consum aflate în afara controlului politicii monetare – îndeosebi pe segmentul preţurilor combustibililor, dar şi al celorlalte componente ale grupei bunurilor energetice (energie electrică şi gaze naturale).
– În schimb, pentru rata anuală a inflaţiei de bază (CORE2 ajustat), revizuirile sunt relativ minore, aceasta urmând să atingă 2,8 la sută în decembrie 2021 şi 3 la sută în decembrie 2022.
În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare, atingând 4,1 la sută în luna decembrie. Natura preponderent temporară a şocurilor anticipate pentru acest an, va implica ulterior efecte de bază favorabile, urmând ca rata anuală a inflaţiei IPC să coboare până la 3 la sută la finele anului 2022.
În plus, corecţia de la valori situate uşor peste 4 la sută, în cursul anului 2021, la valori plasate confortabil în intervalul ţintei, respectiv în apropiere de 3 la sută, este de aşteptat să aibă loc deja în cursul trimestrului I 2022.
– Traiectoria preţurilor la gazele naturale – previzionate în Raportul asupra inflaţiei din luna martie a se plasa la nivelul înregistrat la finele anului 2020 şi pe parcursul anului 2021 – este marcată în runda curentă de o majorare semnificativă în luna iulie, în cuantum de 10 la sută, în contextul previzionării unor ajustări ascendente cu ocazia reînnoirii anuale a contractelor între furnizori şi clienţii finali, pe fondul creşterilor semnificative ale cotaţiilor pe Bursa Română de Mărfuri. Ulterior, în lipsa unor informaţii relevante, nu sunt anticipate alte modificări importante ale preţurilor până la orizontul prognozei.
– Dinamica anuală a preţurilor volatile ale alimentelor (LFO) este prevăzută a se poziţiona la finele anilor 2021 şi 2022 la nivelul de 2,9 la sută şi, respectiv, de 5,6 la sută. Comparativ cu prognoza anterioară, sunt anticipate evoluţii mai nefavorabile pe termen scurt, astfel că dinamica anuală în decembrie 2021 este reevaluată în sus cu 1,7 puncte procentuale. Pentru finele anului viitor revizuirea este marginală (+0,1 puncte procentuale). În ambii ani ai proiecţiei traiectoria a fost fundamentată în ipoteza înregistrării unor producţii agricole normale, conform raportului realizat de Banca Națională a României (BNR).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea
Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]