Nivelul șomajului în Alba rămâne ridicat! Cum arată cifrele pe județ și care sunt cele mai afectate zone. Comparație cu Regiunea Centru
Tot mai mulți șomeri în Alba! Ce spun cifrele pe județ. Comparație cu Regiunea Centru
La sfârșitul lunii iulie 2025, în județul Alba erau înregistrați 5.472 de șomeri. Față de luna iunie, numărul acestora a scăzut cu doar 18 persoane, însă față de iulie 2024, numărul șomerilor a crescut cu 387 de persoane, mai exact, peste 7%. Din numărul total, 2,683 sunt femei, mai exact, 49%.
Aproape 70% dintre șomeri sunt în mediul rural
Din totalul de 5.472 someri, 3.812 (69,7%) sunt în mediul rural, procentajul crescând cu 1,1% față de luna trecută. În ceea ce privește mediul urban, regăsim 1.660 de șomeri, cu un procent de 1,4% mai mult decât luna anterioară.
Cele mai populate orașe ca număr de șomeri sunt Blaj (352), Alba Iulia (323), Sebeș (284) și Aiud (155). În ceea ce privește mediul rural, comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (413 persoane), Cetatea de Balta (310 persoane), Sona (194 persoane), Scărişoara (173 persoane), Rosia Montana (173 persoane).

Citește și: LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 30 septembrie 2025: 547 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
Comunele cu cel mai mic număr de șomeri sunt: Intregalde, Livezile (4 persoane), Rimetea (5 persoane), Ocolis (6 persoane), Mogos, Santimbru, Stremt (9 persoane), iar in comunele Bucerdea Granoasa, Ceru Bacainti, Cut și Ohaba nu se inregistreaza nici măcar un șomer.
Structura după nivelul de instruire arată că 74,8% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 20,2% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 5% persoane cu studii superioare
Alba Iulia, pe locul 20 în ierarhia județelor
Rata şomajului a fost în luna iulie 2025 de 3,6% (identică cu rata înregistrată în luna anterioara și mai mare decât cea înregistrată în iulie 2024, 3,3%), mai mare decat rata înregistrată la nivel național (3,2%).
În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,8% în luna anterioara și 3,6% în luna iulie 2024), iar în rândul bărbaţilor de 3,4% (3,4% în iunie 2025 și 3,1% în iulie 2024). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna iulie 2025 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.
Situația șomajului în Regiunea Centru
Numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii iulie 2025, în Regiunea Centru, a fost de 34.948 persoane, reprezentând 13,7% din numărul total al şomerilor înregistraţi la nivel național. Ponderea şomerilor de sex masculin a fost de 53%, iar de sex feminin a fost de 47%. Numărul şomerilor a crescut faţă de luna anterioară cu 1,6% şi cu 7,2% faţă de luna corespunzătoare din anul 2024. La nivelul regiunii, cei mai mulţi şomeri s-au înregistrat în judeţele Brașov (6822 persoane), Mureș (6196 persoane) și Harghita (6039 persoane).

Rata şomajului înregistrată în Regiunea Centru, calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia activă civilă, a fost în luna iulie 2025 de 3,5% (3,7% în rândul femeilor), mai mare decât valoarea înregistrata la nivel naţional: 3,2% (3,3% în rândul femeilor). Cea mai mare rata a şomajului s-a înregistrat în judeţele Covasna 6,1% și Harghita 5%, fiind urmate de județul Alba cu 3,6%, județele Mureș și Sibiu cu 3% și Brașov cu 2,6%.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților
ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, în Alba Iulia. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, strada Calea Moților. În accident sunt 2 auto implicate, fără […]
FOTO | Zeci de elevi și cadre didactice de la Liceul cu Program Sportiv Sebeș au plantat copaci din specia stejar în zona Petrești: Acțiune sprijinită de primărie
Zeci de elevi și cadre didactice de la Liceul cu Program Sportiv Sebeș au plantat copaci din specia stejar în zona Petrești: Acțiune sprijinită de primărie Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” din Sebeș participă anual la campania națională „Eco Provocarea”, un concurs național de educație de mediu dedicat școlilor. Vineri, 13 martie 2026, 50 […]
FOTO | Petra Ivan, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026: Rezultate remarcabile și pentru alți doi elevi
Petra Ivan, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026: Rezultate remarcabile și pentru alți doi elevi Rezultate deosebite la Olimpiada de Matematică – etapa județeană ale elevilor Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia. Elevii școlii amintite au obținut rezultate remarcabile la etapa județeană a Olimpiadei […]