Nelu Tătaru, avertisment dur: „Precauțiile rămân aceleași. De noi depinde cum vor fi și sărbătorile și ce va fi după sărbători”
În cadrul unui interviu, Nelu Tăraru, ministrul Sănătății, declară că vom asista la o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19 abia în a doua jumătate a anului viitor, moment în care se va putea discuta despre încheierea pandemiei.
Nelu Tătaru spune că, deși la nivel european se vorbește deja despre al treilea val COVID, el speră ca România să-l poată evita.
„Eu sper sa nu fie urmatorul val. Discutia la nivelul comunitatii europene si la nivel mondial este despre al treilea val, dar depinde doar de noi. In momentul in care ajungem si la timpul vaccinarii, odata cu imunizarea intregii populatii, sper sa nu avem al treilea val. ”
Reporter: Dupa ce incepem imunizarea populatiei, asteptam sa scada din ce in ce mai mult numarul?
Nelu Tătaru: „Si transmiterea in comunitate sa scada. In a doua jumatate a anului viitor speram sa ajungem pe acea panta descendenta si sa ne gandim ca aceasta pandemie se poate termina.”
Reporter: Vaccinarea ar putea incepe undeva in martie-aprilie pentru toata lumea? Pana atunci ce ar trebui sa faca romanii?
Nelu Tătaru: „La fel, sa aiba aceleasi precautii. Masca, distantare, dezinfectant, evitarea locurilor aglomerate, la locul de munca, acasa.”
În privința serului anti-COVID, ministrul anunță în premieră că, pe 27 decembrie, vaccinarea va începe simultan în 10 spitale din România. Totodată, Tătaru precizează că restricțiile nu vor fi relaxate sau ridicate în următoarea perioadă.
„Se va incepe vaccinarea in acelasi timp in toate cele 10 spitale de la nivelul tarii, doua fiind in Bucuresti – Babes si Bals. Avand in vedere si numarul de doze, cred ca si Marius Nasta va intra in aceasta prima vaccinare.”, a spus Nelu Tătaru.
Reporter: Pentru ca urmeaza sarbatorile de iarna, care ar fi sfaturile pe care le-ati da romanilor in aceasta perioada?
Nelu Tătaru: „Sa pastram aceleasi precautii. La inceputul acestei pandemii spuneam ca acest an va fi diferit. Nu vom avea sarbatori pascale la fel, nu vom avea Rusalii, nu vom avea acelasi vacante, nu vom avea acelasi ore de scoala. La fel spun: nu vom avea acelasi Craciun. Nu vom avea acelasi sfarsit de an. Precautiile raman aceleasi. De noi depinde cum vor fi si sarbatorile si ce va fi dupa sarbatori.”
Reporter: Cum sa procedam? In noaptea de Craciun, de Revelion? Sa chemam cat mai putine persoane?
Nelu Tătaru: „Familia restransa, cei cu care stim ca am stat in aceasta perioada impreuna. Este acel moment in care trebuie sa fim intre noi, la domiciliu, nemergand la acele petreceri pe care una -ca nu sunt legal organizate , in al doilea rand nici nu sunt indicate intalniri cu persoane pe care nu le-am mai vazut in aceasta perioada.”
Reporter: Ne-am putea astepta sa fie ridicate restrictiile daca vor fi din ce in ce mai putine cazuri?
Nelu Tătaru: „Nu, in acest moment raman aceleasi restrictii . In momentul in care evaluam sau vizualizam respectarea acestor restrictii trebuie intensificat, dar efectele le vom vedea dupa sarbatorile de iarna.”
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament
România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament România este a 3-a țară cu cea mai mică speranță de viață din UE, doar două țări fiind mai slabe la acest capitol decât noi. La partea opusă a clasamentului se află țări precum Spania sau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului