Narcisa Bucureștean va participa la concursul de inspector școlar general adjunct al IȘJ Alba
Ioana Narcisa Bucureștean și-a exprimat intenția de a participa la concursul organizat de Ministerul Educației Naționale, pentru ocuparea uneia dintre cele două funcții de inspector școlar general adjunct al IȘJ Alba. Ea are 35 de ani, este profesor în învățământul primar și preșcolar și ocupă funcția de inspector școlar general adjunct, departamentul management educațional, din septembrie 2014.
Probele de concurs se vor desfăşura în perioada 20 aprilie – 29 mai la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, iar dosarele se depun în perioada 25 martie – 5 aprilie la sediul IȘJ Alba.
Narcisa Bucureștean are o vechime în învățământ de 15 ani, este membru al Corpului Național al Experților în Management Educațional, metodist al IȘJ Alba și absolventă a unui masterat în Managementul Educațional.
Printre calitățile care o recomandă pentru funcția de adjunct al IȘJ se numără: gândire strategică, spirit de echipă, abilități de coordonare planificare și organizare, respectiv atenție acordată detaliilor și promovarea unei atitudini pozitive și de sprijin.
Ministerul organizează concurs și pentru funcția de director la Casa Corpului Didactic Alba.
La concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a) este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional;
b) este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă;
c) este personal didactic titular în învăţământ/într-o unitate de învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor;
d) are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani;
e) a obţinut calificativul “foarte bine” în ultimii 5 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;
f) are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs;
g) nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
i) la data susţinerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.
Dosarul de înscriere constituit, obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, se depune, în perioada 25 martie – 5 aprilie 2015, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba.
În perioada 20 martie – 19 iunie 2015, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice organizează concursul pentru ocuparea celor 72 de funcţii vacante de inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi a celor 42 de funcţii vacante de director la casele corpului didactic.
(D.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drumul județean DJ 705: Lucrările de modernizare între Zlatna și Almașu Mare, finalizate până la sfârșitul primăverii 2026. Marius Hațegan: ,,Nu este nici abandonat și nici uitat”
Drumul județean DJ 705: Lucrările de modernizare între Zlatna și Almașu Mare, finalizate până la sfârșitul primăverii 2026. Marius Hațegan: ,,Nu este nici abandonat și nici uitat” Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, a transmis joi, 5 februarie 2026, care este stadiul lucrărilor de modernizare pe drumul județean DJ 705, între Zlatna și Almașu Mare, […]
Centura din zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia: Înființarea Unității de Management a proiectului și a celor 11 funcții, la aprobat în Consiliul Local
Centura din zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia: Înființarea Unității de Management a proiectului și a celor 11 funcții, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința extraordinară de vineri, 6 februarie 2026, înființarea Unității de Management pentru realizarea Centurii din zona de sud-vest a municipiului […]
Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern”
Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern” Corneliu Mureșan, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, a avut, luni, 2 februarie 2026, o întâlnire de lucru cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu, […]