Sport

Mutarea anului: Cernea (Industria Galda de Jos), la Performanţa Ighiu!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Andrei Cernea, vedeta echipei Industria Galda de Jos este la un pas de un transfer la Performanţa Ighiu, echipă unde a mai activat până în 2013! Cernea Performanta Ighiu (2) Deşi relaţiile dintre cluburi au fost tensionate în timpul acestui an, există şanse reale ca mutarea să se producă în aceste zile, cluburile aşezându-se la masa tratativelor.

*Ciucă: „Acceptăm un schimb Cernea versus Romică David şi Negură!”

Cernea a fost un fotbalist emblematic pentru Industria în ultimele sezoane, unde a evoluat, cu excepţia a şase luni petrecute la Baia Mare. „Orice jucător este liber să plece, dacă vor câştiga ambele părţi, atât el, cât şi Industria Galda. Dar eu acţionat de două ori în favoarea lui Cernea, când a ajuns la Industria şi apoi când a plecat la Baia Mare. Cred că e timpul să se gândească şi el în favoarea Industriei. Am accepta un schimb Cernea – Romică David şi Negură, asta pentru a fi la unison cu domnul primar Romulus Raica„, a precizat Paul Ciucă

*Himcinschi confirmă discuţiile: „Cernea este un fotbalist interesant pentru noi”

Sunt şanse să-l înregimentăm pe Cernea, un fotbalist interesant pentru noi. La mijloc este în primul rând dorinţa fotbalistului de a evolua iar pentru Ighiu. Conducerile vor începe negocierile şi trebuie să aşteptăm să se concretizeze, sau nu, să se finalizeze tratativele„, a declarat Adorian Himcinschi.

Discuţiile sunt incipiente, în primul rând trebuie să se înţeleagă cluburile, pentru că eu mai am contract cu Industria. Dacă se va ajunge la un numitor comun, eu n-aş spune «nu» unei propuneri de la Performanţa„, a comentat Andrei Cernea, fotbalist ce a înscris de 6 ori în prima parte a campionatului.

Dacă transferul s-ar concretiza, trecerea lui Cernea în curtea rivalei ar însemna mutarea anului, între cele două echipe existând o rivalitate, păstrând proporţiile de genul „Steaua-Dinamo”.

Galda de Jos şi Ighiu sunt localităţi despărţite de numai 11 kilometri, care însă nu se duelează pe teren, fiind repartizate în serii diferite din Liga a 3-a.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta albaiuliană Larisa Ardean, locul 4 la Balcaniada de marș din Turcia! Rezultat notabil pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri, pregătită de Gabriel Avram Alteta albaiuliană Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia/LPS Alba Iulia) a terminat pe poziția a patra în cursa de 5 kilometri Under 18 din cadrul Campionatelor Balcanice de marș care se […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj, victorie cu Rapid, scor 3-0, în primul meci din play-off | Următorul duel, vineri, 20 martie, în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj, campioana României, a început asaltul spre cucerirea unui nou titlu național, primele confruntări din faza eliminatorie fiind cu Rapid București. În primul meci, echipa din „Mica Romă” a […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu, primul gol de la revenirea în China: A înscris împotriva fostei echipe Albaiulianul Nicolae Stanciu (32 de ani) a marcat primul gol de la revenirea în China, chiar împotriva fostei sale echipe din această țară. Nicolae Stanciu a punctat în duelul pe care echipa lui actuală, Dalian Yingbo, l-a pierdut în fața […]

Citește mai mult