Modificări ale CODULUI RUTIER. Cum își pot recupera șoferii permisul suspendat pentru depășirea vitezei legale
Modificări ale CODULUI RUTIER. Cum își pot recupera șoferii permisul suspendat pentru depășirea vitezei legale
Șoferii cărora le-au fost suspendate permisele de conducere din pricina vitezei pot solicita restituirea lor doar dacă au fost sancționați pentru această faptă o singură dată într-un an. Este doar una dintre modificările aduse ordonanței privind circulația pe drumurile publice, intrată în vigoare potrivit mediafax
Ordonanța privind circulația pe drumurile publice a fost modificată și publicată în Monitorul Oficial al României, noile prevederi care fac trimitere la măsura suspendarea permisului de conducere și modalitățile de restituire într-un timp mai scurt față de cel prevăzut de lege intrând în vigoare de miercuri.
Primul articol modificat impune unui șofer căruia i-a fost suspendat permisul pentru o perioadă între 30 și 90 de zile și ulterior restitut, o perioadă de două luni, timp în care nu va trebui să mai comită nicio abatere. În caz contrar perioada de suspendare se va prelungi cu 30 de zile.La articolul 103, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) În cazul în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai săvârșește, într-un interval de două luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o nouă faptă prevăzută la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3), perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de zile”, se arată în noua formă a ordonanței.
Faptele pentru care se aplică noile prevederi fac trimitere la depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau a vehiculelor care au acest drept, nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului, nerespectarea regulilor privind depăşirea, nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier sau nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale.
În egală măsură modificările sunt valabile și în situația în care șoferul a fost prins băut la volan, dacă fapta nu constituie infracţiune, conducerea vehiculului cu probleme la sistemul de frânare sau direcție, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte și depăşirea vitezei maxime admise pe un sectorul de drum.
Vechea reglementare prevedea un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, pentru majorarea perioadei de suspendare cu 30 de zile în cazurile în care un șofer ar fi încălcat regulile de circulație.
Articolul 104 din ordonanță a fost la rândul său modificat și completat cu o serie de prevederi. Prima dintre ele înlătură pragul impus de 30 de zile pentru suspendarea permisului de conducere.
„Articolul 104(1) La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române”, se arată în textul ordonanței.
Vechea reglementare pevedea faptul că, la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, dar nu mai puțin de 30 de zile, în condițiile prevăzute în regulament.
În plus față de forma inițială a ordonanței, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce, dacă șoferul sancționat îndeplinește cumulativ, mai multe condiții, respectiv a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație și a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.
Totodată, un conducător auto căruia i-a fost suspendat permisul de conducere pentru depășirea vitezei legale are posibilitatea de a-și recupera permisul de conducere doar dacă a fost sancționat pentru această faptă o singură dată într-un an. Reglementarea face referire și la pragul de viteză, respectiv 70 de km/h, regăsit în altă formă și în vechea formă a legii.
„Pentru fapta prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. e), perioada de suspendare se reduce la 30 de zile, la cererea titularului dacă depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu 70 km/h, dacă depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu mai mult de 70 km/h, doar dacă fapta a fost săvârșită o singură dată în 12 luni”.
Art.102 alin.3 lit. e din forma veche a legii prevede o depăşire cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.
Șoferul sancționat nu va avea posibilitatea de a solicita reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce, a fost implicat într-un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În același timp a fost introdus un nou articol care prevede că în cazul săvârșirii a două sau a mai multor contravenții care atrag și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, constatate prin același proces-verbal, perioada de suspendare se calculează prin însumarea perioadelor prevăzute pentru fiecare faptă, fără ca aceasta să depășească 90 de zile.
Când o persoană căreia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârșește, în perioada în care are drept de circulație, o nouă contravenție pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică suprapunerea perioadelor de suspendare dispuse pentru fiecare contravenție.
Totodată, dacă o persoană căreia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârșește, în perioada în care are drept de circulație, în timpul valabilității dovezii de reținere a permisului de conducere, o nouă contravenție pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică distinct perioade de suspendare pentru fiecare contravenție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, pe marginea prăpastiei! Situația economică actuală, mai proastă decât în 2009. Economist: În 2025, datoria publică a depășit 1.000 miliarde lei
România, pe marginea prăpastiei! Situația economică actuală, mai proastă decât în 2009. Economist: În 2025, datoria publică a depășit 1.000 miliarde lei România se află pe marginea prăpastiei, situația economică actuală fiind mai proastă decât în 2009, cu o datoria publică care depășește 1.000 miliarde lei în 2025, scrie economistul Radu Georgescu. ”Unii spun că […]
Creșterea TVA scoate și mai mulți bani din buzunarele românilor: Internetul, televiziunea și telefonia, mai scumpe de la 1 august 2025
Creșterea TVA scoate și mai mulți bani din portofelele românilor: Internetul, televiziunea și telefonia, mai scumpe de la 1 august 2025 Creșterea TVA de la 19% la 21%, începând cu 1 august 2025, reglementată prin Legea nr. 141/2025, va aduce scumpiri în lanț. Cumulat cu celelalte scumpiri, românii vor plăti mai mult și pentru serviciile […]
Fonduri europene 2025 | Bani pentru construirea de sisteme de irigații sau modernizarea celor existente în România
Bani europeni pentru construirea de sisteme de irigații sau modernizarea celor existente în România România ar putea avea o șansă reală de a primi fonduri europene pentru irigații, după ce un amendament propus de Europarlamentarul Dan Motreanu a propus un amendament carea a fost votat într-o comisie a Parlamentului European. Inițiativa vine în contextul problemelor […]