Mitropolitul nostru, †Bartolomeu Anania, s-a mutat la Domnul

În seara zilei de 31 ianuarie 2011, Părintele nostru Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, s-a stins din viaţă la aproape nouăzeci de ani. S-a născut la 18 martie 1921, în familia credincioşilor ortodocşi Vasile şi Ana Anania, în comuna Glăvile, jud. Vâlcea. La botez a primit numele „Valeriu”. A urmat Şcoala Primară în localitatea natală, Seminarul „Central” din Bucureşti (1933-1941), cu bacalaureat la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti, în anul 1943. În anul 1942 s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, cu numele „Bartolomeu”, fiind apoi hirotonit ierodiacon. Începe Facultatea de Teologie la Bucureşti şi, din cauza vitregiei vremurilor, o continuă la Cluj şi la Sibiu, unde-şi va lua licenţa în 1948. Va urma Facultatea de Medicină şi Conservatorul de Muzică din Cluj, între 1944-1946, pe care nu le va finaliza din cauza prigoanei sistemului comunist. În luna iunie 1946, pe când era student la Cluj şi preşedinte al Centrului Studenţesc „Petru Maior”, a condus greva studenţească antirevizionistă şi anticomunistă, după care a urmat un lung şir de arestări şi expulzări. A ajuns la Mănăstirea Polovragi, apoi la Baia de Arieş şi, în 1947, stareţ la Mănăstirea Topliţa. Patriarhul Justinian îl numeşte intendent la Palatul Patriarhal (1948-1949), Inspector Patriarhal pentru învăţământul bisericesc (1949-1950), asistent la Catedra de Istorie Bisericească Universală de la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1950-1951), decan al Centrului de Îndrumare Misionară şi Socială a Clerului la Curtea de Argeş (1951-1952).
Sub regimul comunist a fost întemniţat şase ani (1958-1964). Între anii 1965-1976 a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada. În anul 1967 a fost hirotonit ieromonah, acordându-i-se, din partea Sfântului Sinod din Bucureşti, rangul de arhimandrit. A ţinut conferinţe la Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu, a făcut parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare: Egipt, Etiopia şi India (1969). Reîntors în ţară, a fost Directorul Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1976-1982). În anul 1982 s-a retras la Mănăstirea Văratic, unde, pe lângă opera monumentală literară alcătuită de-a lungul vieţii, a început să lucreze la diortosirea traducerii în limba română a Sfintei Scripturi. Lucrarea aceasta o va continua şi în calitate de ierarh. În ziua de 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar pe 7 februarie 1993 a fost hirotonit şi instalat de către Patriarhul Teoctist în Catedrala Arhiepiscopală din Cluj Napoca. Pe 25 martie 2006, la Sărbătoarea Bunei Vestiri, este intronizat ca primul mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, mitropolie înfiinţată la 4 noiembrie 2005. Îşi va încheia cuvântarea atunci cu fraza: „Trăiesc şi eu bucuria zilei de astăzi, iar bucuria mea nu este altceva decât cântecul unei lebede care, înainte de a merge printre trestii să se culce, este de pe acum încredinţată că un lung şir de aripi albe vor luneca în urma ei, gata de zbor, sub cerul istoriei Transilvaniei.” A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor, membru al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Universităţilor: Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, „Iuliu Haţiegan” din Cluj, „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A fost distins cu o sumedenie de diplome, medalii şi premii. Acum, când acest mare bărbat al credinţei, culturii şi spiritualităţii româneşti se mută în eternitate, nu suntem în stare să subliniem îndeajuns complexa lui personalitate de teolog, dramaturg, poet, traducător, orator de seamă şi, mai ales, de ierarh energic şi categoric. În administraţia bisericească ne cerea să fim „cu frică de Dumnezeu, cu obiectivitate şi cu transparenţă”.
Când Mitropolitul Bartolomeu împlinea optzeci de ani am scris un cuvânt şi l-am intitulat: „Om trimis de Dumnezeu”. Acum, când se mută la Domnul, m-am întrebat: ce-aş putea scrie? Mai ales ştiind faptul că Înaltpreasfinţia Sa a fost un om al condeiului prin excelenţă. Şi m-am gândit să plec de la numele pe care l-a purtat. Numele de mirean era Valeriu, nume latin, care vine de la verbul valere. Tradus în română ar însemna „a fi puternic, a fi sănătos”. Numele de călugăr este Bartolomeu, adică fiul lui Tolmay, nume patronimic al apostolului numit şi Natanael. În româneşte Natanael se traduce „darul lui Dumnezeu”. Cred că, în mod providenţial, numele pe care l-a purtat Mitropolitul Bartolomeu spune câte ceva despre puternica-i personalitate. De aceea mă voi opri, pornind de la nume, la câteva din virtuţile Înaltpreasfinţiei Sale. Pe parcursul vieţii, aşa cum îi spune numele, Mitropolitul Bartolomeu a fost un om puternic. Cine l-a cunoscut sau i-a citit memoriile realizează că a putut trece prin toate necazurile fiindcă a fost un bărbat puternic. În timpul grevei studenţilor din Cluj, cărora le-a fost lider, sau mai târziu, în temniţele comuniste, a dat dovadă de mult curaj. Dar nu numai atunci ci şi acum când, de douăzeci de ani, societatea românească se chinuie să se reabiliteze; în multe împrejurări a fost nevoie de fermitate, iar Vlădica Bartolomeu a avut-o. Chiar şi-n cazurile când opiniile îi erau singulare, şi le-a apărat cu tenacitate. Ne dăm bine seama, apoi, că-n lupta pentru recuperarea poziţiei pe care Biserica o merită în societatea românească, vocea Mitropolitului Bartolomeu a fost una auzită. Chiar dacă nu întotdeauna „ascultată”, dar totuşi „auzită”, pentru că era sonoră. Nu zadarnic l-au poreclit unii „leul Ardealului”. De aceea putem considera, tot cum îi spune numele, că este „darul lui Dumnezeu”. Ceea ce mulţi n-am cutezat să spunem, a spus dânsul.
Când Filip l-a dus pe Bartolomeu – Natanael la Hristos, Domnul a spus un lucru mare: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug” (Ioan 1,47). Noi, oamenii, suntem tentaţi să ne ascundem cu viclenie slăbiciunile. Mitropolitul Bartolomeu n-a făcut acest lucru. Tot din memoriile sale vedem cu câtă sinceritate şi-a recunoscut scăderile şi slăbiciunile. De aceea îl putem numi, ca şi pe patronul său, un „om fără vicleşug”. În lupta pentru mai bine, de multe ori a rămas singur, fie că cei din jur nu se puteau ridica la înălţimea lui, fie că le era frică. Iar în ceea ce priveşte binele pentru neamul nostru, el stă – după părerea Mitropolitului Bartolomeu – în „unitatea morală, de credinţă, de limbă, de conştiinţă patriotică şi de teritoriu naţional”.  Suntem convinşi că acum, când se mută în eternitate, poate spune cu Sfântul Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui”.
Iar, în tristul grai transilvănean, îi cântăm:
„Veşnica lui pomenire,
Sus în cer, la nemurire,
Unde somnu-i dulce, lin,
Odihnească-n veci! Amin.”
† A N D R E I ,
Arhiepiscopul Alba Iuliei

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI