Mircea Hava, în cărți și pentru funcția de secretar general în conducerea PNL. Organizația din Alba îl vrea președinte
Raluca Turcan este varianta agreată de liderii organizaţiilor judeţene ale PNL reuniţi luni seara la sediul central din Bucureşti pentru a prelua şefia interimară a formaţiunii în locul Alinei Gorghiu, echipa urmând să fie completată de pesoane precum Mircea Hava, posibil în calitate de secretar general, şi Daniel Buda, scrie News.ro.
Secretarul general al PNL Alba, Marius Hațegan, a scris luni sarea pe Facebook că singura soluție ca partidul să meargă înainte este ”Mircea Hava președinte”.
”Singura soluție ca PNL sa meargă înainte este…MIRCEA HAVA președinte !!!(la nivel national bineînțeles)….Sper ca mâine in ședința CD…Național acest lucru sa se întâmple!!!”, a scris Marius Hațegan.
Opţiunea Raluca Turcan preşedinte interimar la PNL a apărut ca urmare a faptului că organizaţia de Sibiu pe care aceasta o conduce a obţinut cel mai mare scor, peste 39%, la alegerile parlamentare de duminică.
Din echipa interimară de conducere a PNL până la congresul de anul viitor ar urma să facă parte şi Mircea Hava, liderul de la Alba, care ar putea prelua funcţia de secretar general interimar în locul lui Ilie Bolojan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]