Curier Județean

Mircea Hava: Cu adâncă tristețe am aflat vestea trecerii din această lume a bunului meu prieten, Dorel Burlan

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Hava: Cu adâncă tristețe am aflat vestea trecerii din această lume a bunului meu prieten, Dorel Burlan

„Cu adâncă tristețe am aflat vestea trecerii din această lume a bunului meu prieten, Dorel Burlan”, spune, într-un mesaj de condoleanțe, europarlamentarul Mircea Hava.

Citește și: Dorel Burlan, administrator al firmei Arieșul Conf Baia de Arieș, a trecut la cele veșnice: „Un om deosebit, respectat și iubit de toți cei care l-au cunoscut”

„Dorel nu a fost doar un antreprenor de succes, care a reușit să dea consistență unei afaceri apreciate de toți, ci, mai presus de orice, a fost un om care a știut să lase o urmă în sufletul celor care l-au cunoscut.

Drumul vieții ne-a purtat adesea împreună, în momente bune sau mai puțin ușoare, și am învățat de la el ce înseamnă prietenia adevărată, sprijinul discret, dar neclintit, și curajul de a construi, indiferent de vremuri.

Gândurile mele se îndreaptă astăzi spre familia îndurerată, cu speranța că amintirea lui Dorel, cu tot ce a clădit și cu tot ce a dăruit, le va aduce putere și mângâiere”, se mai arată în mesajul europarlamentarului Mircea Hava.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita Incendiu sâmbătă seara în satul Răchita, din comuna Săsciori. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în satul Rachita, din comuna Săsciori. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026 Cu prilejul „Zilei Naționale a Meseriilor – 11 martie”, elevii Liceului Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj de la specializarea „Bucătar* au transformat pasiunea pentru gătit în adevărate demonstrații de talent și măiestrie culinară. În laboratorul […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă” Sâmbătă, 14 martie 2026, s-a desfășurat o amplă acțiune de ecologizare a Văii Vințului. Concret, au fost strânse deșeurile aruncate în albia văii. […]

Citește mai mult