Curier Județean

Minori din Bucerdea Grânoasă cercetați pentru furt – au intrat în casa unei femei și au sustras 3.100 de lei

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

hoti minoriDoi băieți din Bucerdea Gânoasă, ambii în vârstă de 14 ani, sunt suspectați de comiterea unei infracţiuni de furt din locuinţă, faptă sesizată în data de 10 mai a.c.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că sâmbătă, 10 mai, în jurul amiezii, cei doi minori au escaladat gardul locuinţei unei femei în vârstă de 68 de ani, din Bucerdea Grânoasă şi, folosind cheia de la uşa de acces, ce era lăsată de proprietară sub un ghiveci cu flori, au pătruns în locuinţă şi au sustras suma de 3.100 de lei.

Poliţiştii au reușit să recupereze 2.100 de lei din suma sustrasă de cei doi minori iar faţă de aceştia, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt din locuinţă, poliţiştii recomandă:

– la plecarea de acasă, verificaţi dacă aţi luat toate măsurile de siguranţă a locuinţei (geamuri închise, uşi încuiate);

– păstrați cheia în permanență asupra dumneavoastră, nu o ascundeţi în locuri accesibile oricui;

– nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii;

– daca ați pierdut cheile de la poartă sau de la uşa de acces în locuinţă, luaţi urgent masuri de înlocuire a acestora;


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani.  El […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]

Citește mai mult