Ministrul Muncii: „Nu poate fi eliminată pensionarea anticipată. Există peste tot în lume. Încercăm să mai facem un pic de curățenie”
Pensionarea anticipată nu poate fi eliminată, însă că este nevoie de un pic de curățenie în privința acestui tip de pensie, a declarat Ministrul Muncii, Raluca Turcan, luni seară. Oficialul din Guvern a spus că inspectoratele teritoriale de muncă vor face o verificare temeinică în rândul angajatorilor care fac solicitări să intre în condiții de muncă speciale sau deosebite.
“Sunt trei factori care marchează decizia legată de vârsta de pensionare: speranța de viață la naștere, calitatea vieții active și speranța de viață la momentul pensionării. România, din nefericire, este sub media europeană la toți acești trei indicatori.
În UE se vorbește despre creștere vârstei de pensionare, dar uitându-ne comparativ pe sistemele de pensii din UE, putem spune că 14 țări au în stabilirea pensiilor atât mijloace de penalizare pentru vârsta de pensionare sau calcularea pensiei dar și mijloace stimulative de menținere în viața activă.
Avem vreo două sau trei țări care au doar mijloace stimulative și două țări, România și Grecia, care au doar sancționări în privința pensionării anticipate.
Cred că este momentul ca în România să ajungem pe de o parte să stimulăm menținerea, în viața activă a oamenilor, acest calendar de egalizare a vârstei de pensionare între bărbați și femei, 63, 65 de ani care deja îl avem deja asumat în legislația în vigoare și în același timp să încercăm să mai facem un pic de curățenie în privința pensionărilor anticipate”, a afirmat ministrul Muncii la Antena3.
Totodată, Raluca Turcan a explicat că cele mai multe dosare câștigate de pensionari împotriva statului sunt pe grupele de muncă, “uneori fiind decizii ale instanțelor halucinante”.
„Nu poate fi eliminată pensionarea anticipată. Există peste tot în lume. Întrebarea este cum au acces oamenii la pensionare anticipată. O să lansăm în curând o campanie prin care inspectoratele teritoriale de muncă să facă o verificare temeinică la angajatorii economici care din diferite motive fac solicitări să intre în condiții de muncă speciale sau deosebite, ceea ce duce la accesarea unor grupe de muncă și implicit pensionarea anticipată.
Cele mai multe dosare câștigate de pensionari împotriva statului român sunt pe grupele de muncă, uneori fiind decizii ale instanțelor halucinante. Spre exemplu, pentru că pompierii din cadrul SMURD au grupă de muncă, un pompier de la o primărie s-a dus în instanță, a dat statul în judecată că ar avea nevoie de grupa de muncă pentru pompierul de la SMURD și a câștigat. Asta doar pentru că legislația lasă loc la interpretări.
Pe partea aceasta intrăm cu o clarificare a modului în care se acordă aceste grupe de muncă. Este o obligație și în paralel să stimulăm menținerea în activitatea profesională”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Ministrul spunea anterior că nu va crește vârsta de pensionare, decât pentru cei care doresc acest lucru, și nici stagiul minim de cotizare. În schimb, președintele PNL, Ludovic Orban, afirma miercuri că au fost discuții despre creșterea vârstei de pensionare și a stagiului minim de cotizare pentru pensie, dar că nu s-a luat o decizie pe aceste subiecte.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine”
Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine” Motorina nu va mai reveni la prețurile scăzute din trecut, iar pragul de 10 lei pe litru se conturează tot mai clar ca nou reper pe piața carburanților, pe fondul unor schimbări structurale din sectorul energetic, avertizează Dumitru Chisăliță, […]
ASTĂZI | Simulare Bacalaureat 2026: Elevii de liceu susțin primul test, la Română Simularea examenului de Bacalaureat 2026 începe astăzi, luni, 23 martie, iar elevii de clasa a XII-a vor susține probele scrise în condiții similare examenului. Simularea probelor scrise la BAC 2026 se organizează în școlile din toată țara, în condiții asemănătoare examenului, pentru […]
Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani”
Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscului unei noi prăbușiri financiare globale, susținând că nivelul uriaș al datoriei publice a Statelor Unite și costurile tot mai mari ale dobânzilor arată o […]