Rămâi conectat

Actualitate

Ministrul Mediului: Operatorii de salubritate ar trebui să suporte penalitatea de 80 de lei pe tona de deșeu

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul de ordonanță referitor la taxarea diferențiată pe tona de gunoi depozitată la groapa de gunoi va fi adoptat cel târziu săptămâna viitoare în ședința de Guvern, iar penalitatea ar trebui fie suportată de operatorul de salubritate, a declarat, miercuri, 8 februarie, Daniel Constantin, ministrul Mediului și vice-prim ministru, la conferința PRIA Environment.

”Am văzut zilele acestea cât de important este să ne consultăm înainte de a lua unele decizii. Mâine, în ședința de Guvern, aș fi intenționat să adoptăm ordonanța de urgență referitoare la taxa pe deșeul depozitat la groapa de gunoi, dar ar fi bine să mai amânăm o săptămână, ca toate părerile să fie ascultate pe tema celor cuprinse în ordonanță. De ce ordonanță de urgență? Pentru că este o taxă pe care am preluat-o și despre care se vorbește de ani de zile și care a intrat în vigoare înainte să preiau mandatul la Ministerul Mediului. Aceasta a bulversat activitatea autorităților publice locale și a celor care sunt în acest domeniu, a salubriștilor. Există un risc foarte mare ca acest cost suplimentar, de 80 de lei pe tona de gunoi depozitat, să ajungă să fie suportat de cetățeni (…). Apelul pe care îl fac este să stingem incendiul care se numește taxa de depozitare și care funcționează de la 1 ianuarie 2017 (…) Sunt deficiențe majore pe care le-am constatat. Proiectul de ordonanță este de trei săptămâni pe site-ul Ministerului Mediului. Am primit puncte de vedere, dar nu suficiente și nu de la toată lumea”, a menționat Constantin, citat de Agerpres.

Oficialul a susținut, de asemenea, că operatorii de salubritate ar trebui să suporte penalitatea de 80 de lei pe tona de deșeu depozitată la groapa de gunoi, aplicată diferențiat.

‘Cine să suporte această taxă penalizatoare? Sigur că toți ne uităm la autoritate, la cetățean, la salubrist, la depozitar… Semnalul de alarmă este că am ajuns într-o situație critică. Săptămâna trecută am fost la Bruxelles (…). Vă mărturisesc că, înainte să preiau mandatul la Ministerul Mediului, nu mă așteptam să găsesc atât de multe probleme în acest sector. Toate termenele pe care le aveam, toate angajamentele pe care nu ni le-a impus Comisia Europeană, ci noi, cum e normal, sunt depășite. Ca atare, credibilitatea noastră nu mai poate fi aceea a unui stat membru care să vină să promită că face lucruri și să ne angajăm. Promisiunile trebuie însoțite deja de fapte. În momentul de față, suntem pe ultimul loc în rândul celor 28 de state membre. Dacă mă întrebați pe mine, salubristul trebuie să suporte taxa penalizatoare. Aceștia au contracte încheiate cu autoritățile publice și pe care nu le-au înnoit de ani de zile. Sigur că este o obligație a autorității publice locale, dar ea trebuie să fie transmisă prin contractele respective operatorului economic’, a afirmat ministrul Mediului.

În acest context, Daniel Constantin a amintit că România are ținte clare de reciclare, pe care și le-a asumat față de Comisia Europeană.

‘Unul dintre obiectivele ordonanței este acela ca cetățenii să aibă, pe de o parte, la dispoziție mijloacele necesare ca deșeurile să fie aruncate și după aceea colectate în mod selectiv, să nu suporte dânșii aceste taxe pentru că, în momentul de față, nu au la dispoziție toate mijloacele necesare. Această procedură aș dori să fie cât mai repede pusă la punct, să fie aplicată. Al doilea obiectiv este acela de a ne îndeplini obiectivul de mediu pe care îl avem până în anul 2020, și anume să ajungem la o țintă de reciclare de 50%. De aceea, am făcut o propunere care se referă la menținerea acestui nivel de 80 de lei ca taxă penalizatoare nu la toată cantitatea de deșeuri, ci la diferența care nu se reciclează, stabilind o țintă pentru fiecare an, astfel încât, până în 2020, să ajungem la o țintă de 50%. Ținta pentru 2017 pleacă de la 20%. Unii spun că e mult, alți spun că e puțin. Pentru anul 2018 ținta este de 30%, în 2019 de 40%, iar în 2020 de 50%’, a spus Constantin.

sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 400 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor medicale şi a medicamentelor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproape 400 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor medicale şi a medicamentelor Casa Naţională Asigurări de Sănătate (CNAS) va putea plăti toate medicamentele, cu şi fără contribuţie personală, şi toate serviciile medicale la zi, în urma suplimentării Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate cu 1,9 miliarde de […]

Citește mai mult

Actualitate

Plățile cash, limitate de la 1 ianuarie 2027: Cât vor mai putea plăti românii cu numerar

Ioana Oprean

Publicat

în

Plățile cash, limitate de la 1 ianuarie 2027: Cât vor mai putea plăti românii cu numerar Românii vor mai putea plăti cu bani lichizi, dar nu oricât și nu oricum, după ce Uniunea Europeană a decis introducerea unei limite maximale pentru plățile în numerar. Țara noastră trebuie să aplice noile reguli începând cu 1 ianuarie […]

Citește mai mult

Actualitate

Crește salariul minim în 2026, tăieri de 10% în administrația centrală și subvenții reduse pentru partide. Decizie în Coaliție

Ioana Oprean

Publicat

în

Crește salariul minim în 2026, tăieri de 10% în administrația centrală și subvenții reduse pentru partide. Decizie în Coaliție Coaliția de guvernare, reunită miercuri, 17 decembrie 2025, în prezența liderilor PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, a ajuns la un acord asupra mai multor măsuri economice și administrative, care vizează reducerea cheltuielilor publice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea