Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, caută soluţii pentru decontarea navetei cadrelor didactice
Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, susţine că decontarea navetei cadrelor didactice nu este explicată foarte clar în lege şi doreşte să rezolve această problemă prin identificarea unei surse de finanţare.
„Legea Educaţiei, legea numărul 1 asupra căreia dacă intervenim de fiecare se spune că nu trebuie să intervenim, dar dacă constatăm şi constatăm că sunt probleme de reglementare, noi totuşi trebuie să găsim o soluţie, legea numărul 1 este destul de neclară în ceea ce priveşte decontarea navetei cadrelor didactice. Nu o este normă clară privind obligativitatea autorităţilor locale de a face această decontare, ăsta e primul aspect. Al doilea aspect, nu se precizează nicăieri sursa de decontare”, a declarat Remus Pricopie, vineri, citat de MEDIAFAX.
El a menţionat că sunt primării care au bani pentru naveta cadrelor didactice şi altele care nu au şi că această situaţie trebuie reglementată.
„Sunt unităţi teritorial-administrative care au bani şi care decontează, sunt unităţi teritorial-administrative care nu au bani pentru că banii nu au fost identificaţi dintr-o anumită sursă. Lucrăm şi la acest subiect, inclusiv în dialog cu sindicatele, pentru ca în anul şcolar următor lucrurile să fie clare, să se identifice sursa de finanţare într-un mod foarte clar, iar procedurile să fie respectate de toată lumea”, a explicat ministrul Educaţiei.
El a precizat că situaţia cu naveta elevilor a fost reglementată anul trecut, prin stabilirea unui mecanism clar de decontare.
“În urmă cu aproximativ un an, un an şi ceva, au apărut o serie de probleme legate de naveta elevilor pe care în foarte mare măsură le-am rezolvat prin stabilirea unui mecanism clar de decontare pentru că ceea ce era anterior noii reglementări permitea abuzuri şi nu mai beneficiau de acest sprijin din cauza abuzului transportatorilor. Această problemă am reglat-o”, a spus Remus Pricopie.
Ministrul Educaţiei a mai declarat că ia în calcul folosirea de fonduri structurale pentru decontarea navetei elevilor: „Suntem deja la un an din momentul în care am reglat această problemă şi vrem să ne uităm să vedem care a fost impactul, dacă este nevoie să facem mici calibrări şi suntem în discuţii şi cu inspectoratele, şi cu colegii de la ministerul de Finanţe, dar şi de la Ministerul Fondurilor Europene să vedem în ce măsură putem folosi inclusiv fonduri structurale pentru decontarea navetei elevilor în anii şcolari următori”.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor
Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor Postul Nașterii Domnului începe la 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2026. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt chemați să renunțe […]
Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni
Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Acesta a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul […]
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
