Ministerul Sănătății: 1.000 de doze de imunoglobulină pentru tratamentul imunodeficiențelor primare au ajuns în țară
Ministerul Sănătății a fost informat de către Compania Națională ”Unifarm” SA că, în cursul zilei de luni, au intrat în țară și urmează să fie distribuite către spitale o mie de doze de imunoglobulină pentru tratamentul imunodeficiențelor primare, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
”Compania Națională ”Unifarm” SA a informat Ministerul Sănătății că în cursul acestei dimineți au intrat în țară și urmează să fie distribuite către spitale un număr de o mie de doze de IGVena. De asemenea, în cursul acestei săptămâni, CN ”Unifarm” SA a anunțat că va primi alte 600 de flacoane de INTRATECT. Ambele medicamente sunt utilizate pentru tratamentul imunodeficiențelor primare. De asemenea, pentru tratamentul imunodeficiențelor secundare, până la finalul acestei săptămâni vor mai fi achiziționate 2.200 de flacoane de Pentaglobină”, precizează sursa citată.
Potrivit Ministerului Sănătății, discontinuitățile apărute anul trecut în aprovizionarea cu imunoglobulină, cauzate de retragerea de pe piață a unor producători care asigurau peste 80% din necesarul de produse, au determinat retragerea din lista C2 a medicamentelor cu probleme în aprovizionare.
”În urma aprobării ordonanței de urgență de suspendare temporară a obligației de plată a taxei clawback pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, în luna decembrie 2017, imunoglobulinele au fost reintroduse în lista C2, fiind astfel decontate din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate”, susține aceeași sursă.
Până la remedierea totală a aprovizionării cu imunoglobuline, începând din luna decembrie 2017, medicii din toate unitățile sanitare din țară au la dispoziție o linie telefonică special înființată la Ministerul Sănătății la care pot anunța cazurile grave care necesită tratament cu imunoglobulină, astfel încât din stocurile existente în alte unități sanitare să fie direcționate medicamentele pentru tratamentul necesar în astfel de cazuri.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]