Ministerul Finanţelor împrumutat încă 600 milioane de lei de la bănci. Banii vor fi destinați refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat
Potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat, luni, 600 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 57 de luni, la un randament mediu de 4,75% pe an.
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 600 milioane de lei, iar băncile au subscris 854,8 milioane de lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 90 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în octombrie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 4,695 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 495 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna septembrie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 760 milioane de lei.
Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program o licitaţie, în data de 4 octombrie, pentru certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 300 de milioane de lei, pe o perioadă de 170 de zile, şi o alta în data de 29 octombrie, în sumă de 600 milioane, pe 364 zile.
Cele şapte licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,3 miliarde de lei, vor fi urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.
Pentru 2018, Finanţele intenţionează emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă în sumă de 48 – 50 de miliarde de lei, cu o structură a maturităţilor de circa 30%/70%, prin emiterea de certificate de trezorerie cu discont pe termene scurte, de până la un an inclusiv, obligaţiuni de stat de tip benchmark pe termene medii şi lungi, precum şi titluri de stat pentru populaţie prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul programului TEZAUR, cu un volum estimat de până la 8% din valoarea titlurilor de stat de emis pe piaţa internă, reprezentând aproximativ patru miliarde de lei.
Pentru realizarea obiectivului de consolidare şi extindere a curbei de randamente a titlurilor de stat denominate în lei şi de îmbunătăţire a lichidităţii pieţei titlurilor de stat, MFP are în vedere redeschiderea emisiunilor de obligaţiuni de stat de tip benchmark până la atingerea unor volume pe emisiune în valoare echivalentă de până la două miliarde de euro (aproximativ 9 miliarde de lei), pe fiecare serie de obligaţiuni benchmark.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
15 decembrie 2025: Anunț solicitare obținerea aviz de mediu pentru Planul Urbanistic General al orașului Cugir
15 decembrie 2025 Anunț public Orașul Cugir, titular al Planului Urbanistic General al Orașului Cugir, județul Alba, cu amplasamentul în Orașul Cugir, anunță publicul interesat asupra depunerii primei versiuni a planului la Direcția Județeană de Mediu Alba, în vederea obținerii avizului de mediu. Informațiile privind varianta de plan pot fi consultate la sediul Direcției Județene […]
Comunicat de presă PNRR – Fianlizare Proiect „Dotatea Școlii Gimnaziale din comuna Hopârta”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE DIN COMUNA HOPÂRTA Comuna HOPÂRTA, în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului cu titlul ,,DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE DIN COMUNA HOPÂRTA” subiect al contractului de finanțare nr. 1194DOT/2023 cod F-PNRR-DOTĂRI-2023-6036, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. Politici pentru […]
De ce mulți investitori includ aurul în strategiile lor de protecție împotriva inflației (P)
De ce mulți investitori includ aurul în strategiile lor de protecție împotriva inflației Aurul rămâne o resursă valoroasă pentru investitorii care caută diversificare și protecție a capitalului. Este perceput drept „activ de refugiu” – etichetă ce nu garantează randamente viitoare, dar arată încrederea de durată a pieței în valoarea sa. Investițiile pot fi directe (lingouri, […]