Curier Județean

Miercuri, 31 octombrie: Vernisajul expoziției ”Motive ornamentale brâncovenești” la Museikon, Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociația culturală DAR DEVELOPMENT, a propus printr-o expoziție itinerantă realizată în cadrul unui proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, reevaluarea tezaurului de ornamente din scrierile din cancelaria brâncovenească aducându-le în fața publicului în variate forme actuale, imaginate de organizatorii expoziției.

Implicată începând cu anul 2014 în promovarea moștenirii culturale a Epocii Brâncovenești, Asociația și-a propus ca împlinirea a 330 de ani de la urcarea lui Constantin Brâncoveanu pe tronul Valahiei să fie marcată printr-un demers creativ care să aducă în primplan simboluri ale sensibilității estetice și religiozității transpuse în miniaturi și ornamente de către slujbașii cancelariei domnești.

În cadrul expoziției veți regăsi ornamentele documentelor de cancelarie: litere inițiale realizate meșteșugit, blazoane, miniaturi cu motive florale sau zoomorfe, pictate cu măiestrie pe sticlă în maniera icoanelor de către artista clujană Teodora Roșca sau transpuse pe hârtie manuală sau canvas.

Partenerii asociației în cadrul proiectului sunt: Arhivele Naționale ale României, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească Târgoviște”, Museikon- Muzeul Icoanei și Cărții Vechi din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia la care se adaugă Muzeul Județean Aurel Sacerdoțeanu Vâlcea

Înaintea de a sosi în Alba Iulia, expoziția a fost prezentată la Târgoviște și Râmnicul Vâlcea în palatele brâncovenești de la Mogoșoaia și Potlogi și în capital regatului Inorogului, a eruditului Cantemir la Iași, pentru a realiza un parcurs brâncovenesc.

Expoziția este adusă în capitala Unirii, într-un loc plin de spiritualitate, la Museikon unde va fi prezentată de curatorul ei, Alexandra Brutaru, președinta Asociației DAR DEVELOPMENT și de autoarea celor mai spectaculoase lucrări, Teodora Roșca.

Vernisajul expoziției ”Motive ornamentale brâncovenești” va avea loc la Museikon str. Unirii, nr. 3, Alba Iulia, miercuri, 31 octombrie la ora 17:00.

Expoziția va putea fi vizitată până în 8 noiembrie.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

14-15 martie 2026 | Noile trenuri electrice pe ruta București-Timișoara și retur opresc în premieră în Alba Iulia și Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Noile trenuri electrice pe ruta București-Timișoara și retur opresc în premieră în Alba Iulia și Blaj CFR Călători a anunțat, vineri, 13 martie 2026 că, începând cu 14 și 15 martie 2026, introduce în circulație trenuri noi pe o rută nouă din programul de circulație: București Nord – Brașov – Sighișoara – Blaj – Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Blaj spre Cergău: Arde vegetație în proximitatea DJ107

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată la ieșirea din Blaj spre Cergău: Arde vegetație în proximitatea DJ107 Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, la ieșire din Blaj spre Cergău. Arde vegetație uscată în proximitatea drumului județean. „Stația de pompieri Blaj intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în proximitatea DJ107, […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT în Alba Iulia: Două autovehicule implicate în evenimentul rutier de pe Calea Moților Un accident rutier s-a produs, sâmbătă, 14 martie 2026, în Alba Iulia.  „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, strada Calea Moților. În accident sunt 2 auto implicate, fără […]

Citește mai mult