Actualitate

Mersul, benefic și pentru pacienții care suferă de cancer în stadiu avansat – STUDIU

Ioana Oprean

Publicat

în

Mersul este benefic pentru reducerea severității simptomelor și îmbunătățirea calității vieții pacienților care suferă de cancer în stadiu avansat, afirmă cercetătorii de la Universitatea Surrey din Marea Britanie, conform unui material publicat de UPI.com.

Oamenii de știință de la Surrey University împreună cu o echipă de la Florence Nightingale Faculty of Nursing & Midwifery din cadrul King’s College din Londra au studiat impactul pe care îl are mersul asupra gradului de severitate și al calității generale a vieții în rândul pacienților care au cancer în stadiu avansat.

În timpul studiului cei 42 de pacienți cu cancer au fost împărțiți în două grupuri: un grup a primit consiliere de la Macmillan Cancer fiind încurajați să meargă câte 30 de minute într-o zi timp de trei ori pe săptămână, iar celor din cel de-al doilea grup li s-a cerut să își urmeze programul obișnuit.

Rezultatele au arătat că acei participanți la studiu care au fost încurajați să facă mișcare au arătat o îmbunătățire a stării fizice, emoționale și psihologice comparativ cu cei din al doilea grup.

”Importanța exercițiului fizic în prevenirea recidivei cancerului și în gestionarea altor maladii cronice devine evidentă”, consideră Emma Ream, profesor și director de cercetare la School of Health Sciences de la University of Surrey și co-autor al studiului.

”Rezultatele acestui studiu arată că exercițiul fizic este benefic și oamenilor cu cancer în stadiu avansat. Oamenii care au cancer în formă avansată trebuie încurajați să fie mai activi și să introducă exerciții fizice în viața lor de zi cu zi pe cât este posibil”, a adăugat ea.

Studiul a fost publicat în numărul din februarie al revistei de specialitate BMJ Open, potrivit Agerpres.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]

Citește mai mult