Actualitate

Mercenarul Horațiu Potra va fi cercetat și pentru fals prin „abuz de semnătură” la sesizarea fostei partenere de afaceri: Soluție la Judecătoria Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Horațiu Potra va fi cercetat și pentru fals prin „abuz de semnătură” la sesizarea fostei partenere de afaceri: Soluție la Judecătoria Alba Iulia

Judecătoria Alba Iulia a avut, recent, pe rol un dosar în care sste implicat mercenarul Horațiu Potra, trimis recent în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, alături de Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale.

O fostă perteneră de afaceri a lui Horațiu Potra, Maria Tătar, a obținut reluarea cercetărilor într-o cauză în care aceasta îl acuză de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Femeia susține că Horațiu Potra a falsificat două contracte, din care rezultă că ea i-ar datora suma de 500.000 de dolari.

Inițial, Parchetul de pe Judecătoria Mediaș a clasat plângerea femeii, dar aceasta a contestat soluția procurorului. Dosarul a fost strămutat la Judecătoria Alba Iulia, la solicitarea femeii. Ea a administrat în trecut o firmă deținută de Horațiu Potra, cu sediul în Malta, prin intermediul căreia acesta a încasat sume de ordinul milioanelor de dolari ca urmare a activităților de „mercenariat” pe care le desfășura în Africa. În declarația de avere semnată de Horațiu Potra, în calitate de consilier local în Mediaș, Maria Tătar apare ca fiind proprietară, în indiviziune cu Potra, pe trei apartamente, de 150, 250 și 89 de metri pătrați, aflate în municipiul din județul Sibiu, care au fost cumpărate în 2016.

Trei agenți din cadrul Poliței Mediaș, unde a fost instrumentat dosarul, au fost duși de Potra în Congo, unde au activat în unități de mercenari. Tot în țara africană a ajuns, ca mercenar, și un expert din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, instituție care a efectuat expertizele inițiale ce au concluzionat că documentele nu ar fi fost falsificate. Soldații angajați de compania militară a lui Horațiu Potra să lupte pentru Congo erau plătiți cu aproximativ 5.000 de dolari pe lună.

„Obiectul cauzei îl reprezintă contrafacerea celor două înscrisuri, prin atestarea de fapte sau împrejurări nereale, contrare realității, pe o foaie care poartă pe un înscris semnătura în alb a persoanei vătămate. În aceste condiții, în mod evident, era necesar să se stabilească dacă tehnoredactarea conținuturilor celor două contracte s-a realizat anterior sau ulterior semnăturii, respectiv dacă semnătura a fost anterioară sau ulterioară tehnoredactării celor două contracte. Este o modalitate de contrafacere prin așa numitul abuz de semnătură, care presupune o situație premisă, înscris semnat, foaie semnată în alb de persoana vătămată, remisă suspectului în 5 exemplare”, a susținut, prin intermediul avocatului, fosta parteneră de afaceri a mercenarului.

Potrivit acesteia, falsificarea constă în adăugarea conținutului celor două contracte pe foile pe care i le-a remis lui Potra, care aveau semnătura sa în alb, iar textele oferite drept comparație evidențiază suprapunerea semnăturii pe text. „Inclusiv în ceea ce privește pe Horațiu Potra, se constată existența unei suprapuneri. Doar în ceea ce privește semnătura persoanei vătămate pe textele în litigiu, nu se constată nicio suprapunere. Ori, astfel cum s-a observat în literatura de specialitate, atunci când se comite un fals prin această modalitate, autorii evită orice suprapunere, ceea ce este și cazul în speță”, s-a afirmat în acțiune.

Expertiză fizico-chimică

Maria Tătar a solicitat realizarea unei expertize prin aplicarea metodei fizico-chimice, despre care s-a susținut că se utilizează în mod obișnuit într-o astfel de situație. „Era necesară efectuarea unei expertize criminalistice, fizico-chimice, care să determine dacă documentele în cauză au fost realizate cu ajutorul aceleași imprimante, respectiv tipul materialului de imprimare și a imprimantei, dacă semnătura pe cele două documente în discuție este alterată sau este evidențiată pe suprafața acesteia, imprimarea particulelor de toner din imprimanta utilizată, dacă este imprimantă care a folosit consumabil cu cartuş cu toner sau a particulelor de cerneală în cazul imprimantei care folosește cartușe cu cerneală. În cazul în care foaia albă cuprinzând semnătura olografa a fost trecută printr-un dispozitiv de imprimare, se pun în evidență particule din cartușul utilizat pentru imprimare”, a completat apărătorul femeii.

În final, magistratul de la Alba Iulia, în acord cu procurorul, a dispus, în 18 august 2025, „realizarea unei noi expertize judiciare fizico-chimice care să determine dacă documentele au fost realizate cu ajutorul aceleiași imprimante, tipul materialului de imprimare și dacă semnătura de pe cele două înscrisuri este alterată sau se evidențiază pe suprafața acestora particule de toner din cele două imprimante posibile, respectiv cartuș cu toner sau cartuș cu cerneală”.

Horațiu Potra are 55 de ani și a fos reținut, pe 24 septembrie 2025, pe aeroportul din Dubai, în baza unui mandat internațional de arestare emis în lipsă de autoritățile judiciare din România. Bărbatul a fost trimis în judecată, alături de fostul candidat la alegerile prezindențiale Călin Georgescu și alte 20 de persoane, membri ai grupării șefului mercenarilor români.

Horațiu Potra este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie Duminica Sfintei Cruci 2026 este sărbătorită în calendarul ortodox pe 15 martie și reprezintă unul dintre cele mai importante momente spirituale din Postul Paștelui. Această zi are o semnificație profundă pentru credincioși, fiind dedicată cinstirii Sfintei Cruci […]

Citește mai mult

Actualitate

Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice

Ioana Oprean

Publicat

în

Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice Aproximativ una din cinci (21,1%) gospodării din România ajunge sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie, potrivit celui mai recent raport anual publicat de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Datele reliefează impactul semnificativ […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural Consiliul Județean Timiș a emis dispoziția de expropriere pentru clădirea Vilei Internațional, cunoscută drept fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu din Timișoara. Clădirea, situată pe bulevardul C.D. Loga, a fost lăsată în paragină mai bine de două […]

Citește mai mult