Actualitate

Medicii de familie nu vor elibera, vineri și luni, rețete compensate și bilete de trimitere

Ioana Oprean

Publicat

în

Reprezentanții Societății Naționale a Medicilor de Familie și cei ai Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie au declarat că medicii de familie nu vor elibera rețete compensate și nici bilete de trimitere vineri și luni.

Medicii au decis însă să consulte vineri gratuit pacienții. „De zece ani suntem în situația de a semna ilegal contracte retroactive, un contract adițional se semnează în perioada în care încă este în vigoare contractul vechi. Vă anunț că astăzi este 1 aprilie și contractul vechi nu mai este valabil. Dorim să intrăm în normalitate și legalitate. (…) Această decizie a noastră (n.r. — proteste) — o parte dintre noi o vor menține, alții s-au speriat că au fost luați la telefoane om cu om. Această atenționare, acest avertisment dorește să spună că este nevoie de modificări legislative importante pentru contractul care urmează să fie semnat peste mai puțin de trei luni. (…) Nu am zis niciodată că nu vom semna actele adiționale, dar dorim să le semnăm legal — la timp”, a precizat, vineri, într-o conferință de presă, președintele SNMF, Rodica Tănăsescu.

Potrivit acesteia, pacienții susțin protestul medicilor de familie.

La rândul său, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a arătat că prin această formă de protest medicii doresc să se facă auziți.

„Prin această formă de protest ne dorim să fim auziți, să se știe că existăm și că aceasta este doar prima formă și una dintre forme. (…) Urgența majoră ajunge la spital, dacă este un acut ajunge la noi, avem aparate de urgență, rezolvăm, cele mai multe medicamente pentru afecțiunile acute oricum nu sunt compensate. Pentru urgențele febrile nu este nimic compensat. (…) Este un episod, va urma un nou episod în care vor fi implicați și pacienții”, a declarat vineri Doina Mihăilă.

Cele două organizații au lansat vineri și un document de poziție cu titlul „Medicina de familie nu este o prioritate la stabilirea bugetului și politicilor economice ale României, fără cabinetele noastre sistemul medical se prăbușește”, care va fi trimis către toate instituțiile de decizie din sănătate, dar și către Președinție.

„Bugetul total al Sănătății în 2016 este de 4,2% din PIB, dar din aceste procente doar 0,86% din PIB reprezintă contribuția statului. Restul de 3,34% din PIB reprezintă contribuțiile asiguraților în fondul de asigurări de sănătate. Cu alte cuvinte, statul decide să ofere servicii gratuite tuturor cetățenilor, însă se bazează pentru acoperirea acestor cheltuieli aproape exclusiv pe contribuția cetățenilor și angajatorilor care plătesc asigurările de sănătate către FNUASS”, se arată în document. (V.N.) 

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fost premier despre intențiile Guvernului: „Dacă economia „merge bine”, de ce avem nevoie de un pachet de „relansare” de 3,3 miliarde de lei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost premier despre intențiile Guvernului: „Dacă economia „merge bine”, de ce avem nevoie de un pachet de „relansare” de 3,3 miliarde de lei” „Dacă economia „merge bine”, de ce avem nevoie de un pachet de „relansare” de 3,3 miliarde de lei”, se întreabă fostul premier Florin Cîțu în contextul în care Guvernul pregătește un pachet […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Cristian Păun: „Statul suportă o parte din preț prin buget, pe deficit și pe datorie. Este o măsură păguboasă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Cristian Păun: „Statul suportă o parte din preț prin buget, pe deficit și pe datorie. Este o măsură păguboasă” Profesorul de economie Cristian Păun a atras atenția că introducerea unui nou mecanism de „preț administrat” la gaze, anunțat de premierul Ilie Bolojan, miercuri, 4 februarie, ar putea menține o schemă împovărătoare pentru bugetul de […]

Citește mai mult

Actualitate

Tăblițele de la Tărtăria pot fi văzute într-o mare expoziție: Controversele legate de aceste artefacte, din nou în actualitate – cel mai vechi scris din lume sau nu?

Ioana Oprean

Publicat

în

Tăblițele de la Tărtăria pot fi văzute într-o mare expoziție: Controversele legate de aceste artefacte, din nou în actualitate Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca găzduiește în această perioadă expoziția „Comori nespuse. Istoria Transilvaniei prin obiecte”. Expoziția urmărește istoria Transilvaniei de la primele urme umane din peșterile Carpaților, trecând prin revoluția neolitică și […]

Citește mai mult