Curier Județean

MARȚI: Se redeschide Policlinica Spitalului Municipal din Blaj. Programul și numerele de de telefon pentru programarea consultațiilor medicale

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând de marți, 9 iunie, va fi redeschis Ambulatorul (Policlinica) Spitalului Municipal Blaj, din strada Andrei Mureșanu, nr. 16, care va acorda toate serviciile medicale obișnuite pentru populația din Blaj și din Zona Târnavelor.

Tot de la această dată, la Compartimentul Primiri Urgențe vor fi tratate doar urgențele minore, urmând ca din data de 15 iunie să fie preluate și urgențele semnalate la numărul 112, prin Serviciul de Ambulanță.

Activitatea în policlinică, respectiv consultațiile medicale în regim ambulatoriu, se va face doar cu respectarea obligatorie a unor măsuri de protecție, în contextul epidemiologic actual, generat de pandemia de cornovirus, astfel încât acestea să se desfășoare în condiții de siguranță maximă, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

Pentru serviciile medicale de la Spitalul Municipal Blaj, pacienții vor avea acces doar pe bază de programare.

Toate persoanele vor fi triate la cortul de triaj din curtea spitalului, vor fi termometrizate și vor intra în

Ambulator doar la ora stabilită în programare:
– Consultațiile în cabinetele medicale se vor acorda doar pe baza programării prealabile. Programările se efectuează doar telefonic. Programul cabinetelor și numerele de telefon la care se pot face programări pentru consultații poate fi consultat în lista de mai jos;
– Pacienții sunt rugați să se prezinte cu 15 minute înainte de ora la care au fost programați, pentru procedura de triaj;
– Pacienții sunt rugați să poarte mască de protecție facială și să nu aibă asupra lor lucruri și bagaje care nu sunt necesare;
– La intrarea în clădire, fiecare pacient va fi termometrizat și va completa fișa de triaj epidemiologic.

Termometrizarea și completarea fișei de triaj epidemiologic sunt condiții obligatorii de acces în cabinetul medical.

Vă prezentăm programul Ambulatorului de specialiate de la Spitalul Municipal Blaj, cu numerele de telefon pentru programarea consultațiilor medicale:

1. Chirurgie Generală (Luni – Vineri, 08:00 – 12:00): 0258-710.941/710.942 (interior 162)
2. Chirurgie Vasculară (Luni – Vineri, 12:00 – 14:00): 0258-710.941/710.942 (interior 162)
3. Ortopedie-Traumatologie (Luni – Vineri, 08:00 – 14:00): 0258-710.941/710.942 (interior 161)
4. Oftalmologie (Marți, 07:00 – 14:00): 0258-710.941/710.942 (interior 118)
5. Obstretică-Ginecologie (Luni – Vineri, 08:00 – 14:00): 0258-710.941/710.942 (interior 198)
6. Dermatologie (Luni – Vineri, 07:00 – 14:00): 0258-710.941/710.942 (interior 167)
7. Medicină Internă (Luni – Vineri, 07:00 – 14:00): 0258-710.941/710.942 (interior 139)
8. Pneumologie (Luni – Vineri, 10:00 – 12:00): 0258-710.941/710.942 (interior 231)
9. Pediatrie (Luni – Vineri, 08:00 – 14:00): 0258-710.941/710.942 (interior 165)
10. Neurologie (Luni – Vineri, 08:00 – 14:00): 0258-710.941/710.942 (interior 166)
11. Psihiatrie (Luni – Vineri, 07:00 – 21:00): 0258-710.941/710.942 (interior 189)

Vă reamintim, la Spitalul Blaj sunt tratate cazurile grave și critice de Covid-19 sau cu comorbidități și alte afecțiuni din județ. Vineri, 5 iunie, în clădirea veche a Spitalului Municipal Blaj, din Bulevardul Republicii, nr. 2, erau internați 8 pacienți infectați cu noul cooronavirus, cu vârste cuprinse între 19 și 75 de ani, din alte localități ale județului, care prezentau stare favorabilă sau staționară în ceea ce privește evoluția bolii.

În acest moment, la nivelul municipiului Blaj nu există cazuri confirmate de coronavirus, nici în rândul populației și nici în cel al cadrelor medicale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | APEL UMANITAR pentru un tânăr de 38 de ani, din Ghețar-Gârda de Sus, care suferă de o boală gravă: Familia sa nu are resursele materiale necesare pentru a suporta costurile aferente tratamentului

Lucian Dărămuș

Publicat

în

APEL UMANITAR pentru un tânăr de 38 de ani, din Ghețar-Gârda de Sus, care suferă de o boală gravă: Familia sa nu are resursele materiale necesare pentru a suporta costurile aferente tratamentului Alin Purda, un pompier din Munții Apuseni implicat în acțiuni umanitare, a lansat, luni, 12 ianuarie 2026, un apel pentru ajutorarea unui tânăr […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Misiune dificilă într-o zonă izolată de lângă Cugir: Vârstnic de 70 de ani, cu probleme medicale, ajutat de voluntarii SVSU Cugir și echipajul SMURD

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | Misiune dificilă într-o zonă izolată de lângă Cugir: Vârstnic de 70 de ani, cu probleme medicale, ajutat de voluntarii SVSU Cugir și echipajul SMURD Misiune dificilă luni, 12 ianuarie 2026, într-o zonă izolată de lângă Cugir. Un vârstnic de 70 de ani, cu probleme medicale, a fost ajutat de voluntarii SVSU Cugir și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Sisteme și senzori de monitorizare glicemică continuă pentru cel mai mare spital din Alba: Achiziție în derulare, în sprijinul pacienților incluși în Programul Național de Diabet

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sisteme și senzori de monitorizare glicemică continuă pentru cel mai mare spital din Alba Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a inițiat, în 9 ianuarie 2026, procedura de achiziție prin licitație publică a unor sisteme de monotorizare glicemică continuă și a unor senzori de monitorizare. Este vorba de consumabilele necesare funcționării pompelor și dispozitivelor de […]

Citește mai mult