Politică Administrație

Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: La construirea bugetului e obligatoriu să-i implici pe cei de la care se strâng banii, cetățenii și primarii județului

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: La construirea bugetului e obligatoriu să-i implici pe cei de la care se strâng banii, cetățenii și primarii județului

Ritmul de dezvoltare a județului este direct proporțional cu rezultatul dialogului dintre Consililul Județean și fiecare primar în parte, iar faptul că Alba e mereu cu un pas înaintea vremurilor e pentru că investițiile se hotărăsc alături de cei care știu cel mai bine de ce este nevoie.

Matematica bugetului e simplă atunci cînd asculți, cauți soluții concrete și te ții de ceea ce ai stabilit. Iar începutul de an e, întotdeauna, momentul cel mai bun pentru discuții cu absolut toți primarii.

Despre asfalt, turism, locuri de muncă urbanism, utilități sau centuri ocolitoare nu se poate vorbi pe ocolite. Ne-am respectat principiile, am lăsat birourile în urmă și am mers peste tot în județ unde a fost nevoie de noi. Am văzut dorință, deschidere și oameni interesați să își crească propriile comunități. Împreună cu primarii din Alba am reușit să creionăm un buget realist și suntem pregătiți să îl și punem în practică oraș cu oraș, sat cu sat, stradă cu stradă.

Dacă-ți construiești bugetul doar de la ce ai în mape sau prin sertare, ai toate șansele să rămâi cu planurile, hârtia și intenția. E obligatoriu să-i implici pe cei de la care se strâng banii, pentru că esti dator să le dai înapoi investițiile de care au nevoie și aduc plus valoare reală. Nu e o acțiune de pionierat, așa am lucrat mereu, iar fiecare întâlnire din perioada asta ne arată în ce punct s-a ajuns cu proiectele în implementare, unde e nevoie și cu cât e necesar să contribuim la cofinanțarea proiectelor europene, dar și ce trebuie urmărit, verificat și permanent actualizat în relația cu alți finanțatori sau programe de finanțare din fonduri guvernamentale (Compania Națională de Investitii, Agenția Fondului de Mediu, Anghel Saligny, etc).

În 2022, Consiliul Județean va contribui la echilibrarea bugetelor primăriilor cu aproximativ 32 de milioane de lei. 9 milioane de lei sunt alocați, în acest an, pentru drumurile comunale. Sume importante de bani au, de asemenea, destinații precise către investii majore și importante, ce vor începe sau se află în derulare: Centura Ocolitoare de Nord a municipiului Alba Iulia, amenajare băi sărate Ocna Mureș, Sala Polivalentă Blaj, bazin de înot la Sebeș, Centrul Cultural la Aiud. La toate acestea se adaugă alte proiecte de investiții susținute exclusiv sau în parteneriat de către Consiliul Județean Alba, asupra cărora vom reveni cu detalii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Maxim 36 de posturi în Prefectura Alba după reorganizarea decisă de Guvern

Ioana Oprean

Publicat

în

Maxim 36 de posturi în Prefectura Alba după reorganizarea decisă de Guvern Numărul maxim de posturi la Instituția Prefectului – Județul Alba (Prefectura Alba) este de 36,  Ministerul Afacerilor Interne demarând procedurile de punere în aplicare a prevederilor actui normativ ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026. În acest scop, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Lucrările de modernizare continuă în mai multe zone ale orașului Teiuș: O serie de investiții, aproape de finalizare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Lucrările de modernizare continuă în mai multe zone ale orașului Teiuș: O serie de investiții, aproape de finalizare În această perioadă, mai multe investiții importante pentru infrastructura orașului Teiuș sunt în plină desfășurare, iar unele dintre ele se apropie de finalizare, a anunțat, vineri, 6 martie 2026, Dan Marcu, administrator public al orașului Teiuș. Iată […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]

Citește mai mult