Rămâi conectat

Actualitate

Ludovic Orban, despre vaccinarea anti COVID-19: ,,Nu există prioritate pentru miniştri, secretari de stat, funcţionari. Pe primul loc sunt cadrele medicale”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ludovic Orban a declarat, miercuri seară 18 noiembrie, că nu este stabilită nicio prioritate privind administrarea vaccinului COVID-19 pentru miniştri, secretari de stat sau funcţionari. Ludovic Orban a afirmat că documentul care a circulat în presă – conform căruia s-ar fi stabilit o prioritizare – a fost o adresă de la Ministerul Sănătăţii care urmărea evaluarea ratei de acceptare a vaccinului. El a adăugat că vaccinul ar putea sosi încă din luna decembrie în România.

Premierul a amintit că a fost adoptat un memorandum prin care s-a înfiinţat un Comitet naţional pentru conducerea campaniei de vaccinare.

„Acest comitet va avea ca preşedinte pe colonelul doctor infecţionist Valeriu Gheorghiţă, medic la Spitalul militar, secondat de secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu. În componenţa acestui comitet vor intra toate structurile care au atribuţii în acest amplu program de vaccinare, care va presupune probleme de depozitare, de transport, de logistică, de asigurare a spaţiilor, de invitare a cetăţenilor la vaccinare”, a spus Orban, la România TV, potrivit Agerpres.

El s-a referit şi la documentul care a circulat în presă conform căruia s-ar fi decis o prioritizare a categoriilor care vor fi imunizate.

„A fost o adresă de la Ministerul Sănătăţii, s-a încercat (…) să se facă o evaluare privitor la rata de acceptare a vaccinului. Nu există prioritate pentru miniştri, secretari de stat, funcţionari. Există o prioritizare care este făcută pe baza recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pe baza recomandărilor venite de la nivel european”, a spus Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, vaccinul va veni în tranşe şi „este posibil să sosească primele cantităţi în decembrie”.

„Pe primul loc în ordinea de priorităţi sunt cadrele medicale care sunt în prima linie a bătăliei, urmează persoanele vulnerabile, persoanele în vârstă, cu alte boli, persoanele care pot să dezvolte forme severe, urmează cei care lucrează în zone critice, esenţiale, de exemplu servicii de apă, servicii de energie, servicii care sunt considerate strategice”, a arătat premierul.
Vaccinul anti-COVID va fi gratuit în România, dar nu obligatoriu

Orban a precizat că „vaccinarea nu este obligatorie, dar este gratuită”.

„Statul va achiziţiona toate dozele de vaccin şi vaccinarea va fi gratuită pentru toate categoriile de populaţie”, a spus Orban, precizând că se referă la „cei care sunt în planul de vaccinare”.

Ludovic Orban a spus că ar „minţi” dacă ar susţine că România este pregătită din punct de vedere logistic pentru vaccinarea COVID-19.

„Ne pregătim, aşa cum se pregăteşte fiecare ţară. Nicio ţară nu este pregătită în momentul de faţă, noi trebuie să facem în interval de timp de aproximativ o lună pregătirile necesare, adică să achiziţionăm în regim de urgenţă toate capacităţile de depozitare la temperaturile care sunt recomandate. (…) Trebuie pregătit personal medical, trebuie pregătită depozitarea regională. Practic, acest Comitet naţional pentru conducerea campaniei de vaccinare intră în funcţiune de mâine”, a declarat Orban.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bogdan Glăvan, despre prețul combustibililor în România: ,,55% din prețul benzinei reprezintă taxe. Practic, la benzinărie cumperi dreptul de a te duce undeva”

Ioana Oprean

Publicat

în

Bogdan Glăvan, despre prețul combustibililor în România: ,,55% din prețul benzinei reprezintă taxe. Practic, la benzinărie cumperi dreptul de a te duce undeva” 55% din prețul benzinei  în România sunt de fapt taxe, scrie Bogdan Glăvan pe rețelele de socializare. Acesta este de părere că țara noastră se află în Evul Mediu fiscal, când fiecare […]

Citește mai mult

Actualitate

Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest: Decizie la Curtea de Apel București

Ioana Oprean

Publicat

în

Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest Mercenarul Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său, aduşi în ţară din Dubai, pe 20 noiembrie 2025, rămân în arest, după ce Curtea de Apel Bucureşti a hotărât, vineri, 9 ianuarie 2026, menținerea măsurii arestării preventive în cazul celor trei, până la o nouă verificare, dar nu […]

Citește mai mult

Actualitate

Accidente ușoare 2026 | Când e obligatorie constatarea amiabilă și când trebuie sesizată poliția în cadrul accidentelor ușoare

Mif Lorena

Publicat

în

Accidente ușoare 2026 | Când e obligatorie constatarea amiabilă și când trebuie sesizată poliția în cadrul accidentelor ușoare În cadrul accidentelor ușoare, persoanele implicate rămân nesigure când vine vorba de ceea ce urmează să facă, amiabilă sau să meargă la poliție. În 2026, regulile de bază rămân aceleași, însă există și situații-limită în care trebuie […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea