Actualitate

Lucian Șova, despre introducerea taxelor pe autostrăzi în România. ”La un moment dat, se va introduce sistemul de taxare pentru autostrăzi”

Mondoc Adriana

Publicat

în

Actualul model de taxare nu ar trebui schimbat înainte de a avea 1.500 de km de autostradă în circulaţie, întrucât la o ofertă atât de redusă ar fi neeconomicos să se elimine vigneta şi să se introducă taxele pe autostrăzi, spune ministrul Transporturilor

Petrecerea Divorțaților

″În momentul în care introduci taxare pe kilometru, obiectiv asumat la nivelul Comisiei Europene, pe autostrăzi, acest sistem de taxare este incompatibil cu vigneta. Eu cred că tipul acesta de taxare ar trebui implementat în România după ce oferta din partea statului român de circulaţie pe autostradă va depăşi 1.000 de kilometri, probabil minim 1.500 de kilometri. La o ofertă atât de redusă încă ar fi neeconomicos din punct de vedere financiar să eliminăm vigneta şi să introducem sistem de taxare”, a spus marţi ministrul Lucian Șova.

El a admis că, la un moment dat, se va introduce sistemul de taxare pentru autostrăzi, în funcţie de cât se circulă.

“Mai devreme sau mai târziu se va introduce taxarea pe autostrăzi în mod exclusiv în funcţie de cât se circulă pe ele, după modelul utilizatorul plăteşte. Eu cred că înainte de a avea 1.500 de kilometri de autostradă în circulaţie nu ar trebui să schimbăm actualul model de taxare”, a subliniat ministrul.

Sursa: stirileprotv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână Ninge joi noaptea pe Transfăgărășan, în zona înaltă a județului Argeș. Drumarii acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe DN7C, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București. Vremea se menţine […]

Citește mai mult

Actualitate

Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026 Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, prelungirea cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026, a reducerii temporare cu 25% a accizei pentru motorina standard, în urma celei mai recente evaluări bilunare prevăzute de […]

Citește mai mult

Actualitate

Industria României, în picaj: Producția a scăzut cu 3,4% în primele opt luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Industria României, în picaj: Producția a scăzut cu 3,4% în primele opt luni din 2026 Industria prelucrătoare trage în jos producția industrială a României, cu un declin de 4,4% în perioada ianuarie–august. În august, scăderea lunară a ajuns la 12,6% pe serie brută, deși datele ajustate sezonier indică o revenire modestă. Producția industrială a României […]

Citește mai mult