LOVITURĂ pentru români: Cei care au mașină sau bani în bancă, EXCLUȘI de la ajutorul pentru încălzire, chiar dacă au venituri mici
LOVITURĂ pentru români: Cei care au mașină sau bani în bancă, EXCLUȘI de la ajutorul pentru încălzire, chiar dacă au venituri mici
Acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor, indiferent de sistemul utilizat, este condiționată de o serie de restricții menite să limiteze utilizarea acestor facilități de către consumatorii vulnerabili, scrie Monitorul de Suceava.
Astfel, chiar dacă venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure, sunt cazuri în care bunurile deținute pot duce la excluderea de pe listele de beneficiari.
Așa se face că deținerea de clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești duce la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței.
Sunt excluși cei care au mai mult de o mașină mai veche de 10 ani
La fel se întâmplă în cazul terenurilor de împrejmuire a locuinței, curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală. Fac excepție terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potențial de valorificare prin vânzare/construcție/producție agricolă.
Nici cei care au autoturism/autoturisme și/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani (cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum și pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile) nu se mai încadrează la beneficiari ai ajutorului de încălzire.
În aceeași situație se află și dacă dețin mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani ori autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze.
Sunt excluși de la ajutorul de încălzire și cei care dețin suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru o persoană singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.
Fără ajutoare pentru cei care au mai mult de 3.000 de lei în bancă
Nu vor primi ajutor de încălzire de la stat nici solicitanții care dețin depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei (cu excepția dobânzii), asta în condițiile în care suma respectivă reprezintă contravaloarea a două pensii cumulate sau două salarii minime pe economie.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei poate fi cerut de la primării până pe 15 octombrie. Ajutoarele sunt date pentru plata curentului, a gazelor, a lemnelor pentru foc, în baza Legii consumatorului vulnerabil.
Subvenția de 100% din factură se adresează celor cu venituri de până la 200 de lei de persoană. Apoi, ajutorul de la stat se reduce până la 10% în cazul celor care se apropie de limita superioară a veniturilor acceptate.
Autoritățile au estimat că 500.000 de familii ar putea apela la aceste ajutoare.
Sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?
Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]
A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei
A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei Rheinmetall a achitat integral suma pentru achiziția Șantierului Naval Mangalia, la o lună după ce compania Rheinmetall Real Estate România SRL a depus garanția de participare, reprezentând 10% din prețul de pornire de 138 de […]
Ai bani la Pilonul 2 de pensii și nici nu știi câți s-au strâns? Cum verifici suma în doar câteva minute
Ai bani la Pilonul 2 de pensii și nici nu știi câți s-au strâns? Cum verifici suma în doar câteva minute Aproximativ 8,5 milioane de români contribuie la sistemul de pensii private obligatorii, însă mulți nu știu nici la ce fond sunt înscriși, nici ce sumă au acumulat până în prezent. Vestea bună este că […]
