Actualitate

Legea privind închisoarea la domiciliu, prin supraveghere cu brăţară electronică, adoptată în Senat. For decizional – Camera Deputaților

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul inițiat de 11 senatori PNL, prin care se propune supravegherea cu brățara electronică, echivalarea zilelor de muncă în folosul comunității și executarea pedepsei în weekend ca măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, a fost adoptat tacit marți, 7 noiembrie, de Senat.

Termenul de adoptare tacită s-a împlinit pe 30 octombrie, iar nota de adoptare tacită a fost citită marți în plen de președintele de ședință senatorul Niculae Bădălău.

„Prin această propunere legislativă se urmărește adoptarea unui set de măsuri de executare a pedepsei cu caracter judiciar pe care judecătorul să le poată aplica pentru înlocuirea pedepsei cu executare în regim de detenție atunci când individualizează pedeapsa cu închisoarea. Măsurile propuse sunt adecvate cadrului european în această materie și au fost alese după analiza cadrului legislativ în domeniu al statelor membre ale UE, în special al Cehiei, Italiei, Olandei și Belgiei”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative semnate în numele inițiatorilor de Alina Gorghiu.

Măsurile propuse de inițiatori sunt executarea pedepsei la domiciliu prin supraveghere cu brățara electronică, executarea în echivalent zile de muncă în folosul comunității, executarea pedepsei în zilele de sâmbătă și duminică, executarea pedepsei în regim mixt în zile de muncă în folosul comunității combinat cu zile de detenție sâmbătă și duminică.

Potrivit actului normativ, măsura executării la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brățara electronică se poate aplica doar pentru pedepsele de până la trei ani închisoare și nu poate înlocui măsura privativă de libertate pentru recidiviști și cei condamnați pentru infracțiuni cu violență sau profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei, infracțiuni de corupție.

Executarea pedepsei în zilele de sâmbătă și duminică se poate realiza în regim deschis de detenție doar în centre de detenție special înființate în acest scop și îi vizează doar pe cei condamnați la închisoare de până la patru ani și sunt exceptate aceleași persoane ca și la supravegherea cu brățara electronică.

Echivalarea muncii în folosul comunității se realizează prin raportul de două zile de muncă la o zi de detenție. Munca se prestează la unitatea desemnată de judecător, în regim de opt ore pe zi, indiferent de intervalul orar.

„Pentru aplicarea reglementării este necesar ca statul român să procedeze la redimensionarea sistemului de probațiune, astfel încât acesta să ajungă la 5.000 de inspectori de probațiune și la implicarea comunităților locale în asigurarea condițiilor pentru executarea măsurilor alternative”, se precizează în expunerea de motive.

Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fost premier despre intențiile Guvernului: „Dacă economia „merge bine”, de ce avem nevoie de un pachet de „relansare” de 3,3 miliarde de lei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost premier despre intențiile Guvernului: „Dacă economia „merge bine”, de ce avem nevoie de un pachet de „relansare” de 3,3 miliarde de lei” „Dacă economia „merge bine”, de ce avem nevoie de un pachet de „relansare” de 3,3 miliarde de lei”, se întreabă fostul premier Florin Cîțu în contextul în care Guvernul pregătește un pachet […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Cristian Păun: „Statul suportă o parte din preț prin buget, pe deficit și pe datorie. Este o măsură păguboasă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Cristian Păun: „Statul suportă o parte din preț prin buget, pe deficit și pe datorie. Este o măsură păguboasă” Profesorul de economie Cristian Păun a atras atenția că introducerea unui nou mecanism de „preț administrat” la gaze, anunțat de premierul Ilie Bolojan, miercuri, 4 februarie, ar putea menține o schemă împovărătoare pentru bugetul de […]

Citește mai mult

Actualitate

Tăblițele de la Tărtăria pot fi văzute într-o mare expoziție: Controversele legate de aceste artefacte, din nou în actualitate – cel mai vechi scris din lume sau nu?

Ioana Oprean

Publicat

în

Tăblițele de la Tărtăria pot fi văzute într-o mare expoziție: Controversele legate de aceste artefacte, din nou în actualitate Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca găzduiește în această perioadă expoziția „Comori nespuse. Istoria Transilvaniei prin obiecte”. Expoziția urmărește istoria Transilvaniei de la primele urme umane din peșterile Carpaților, trecând prin revoluția neolitică și […]

Citește mai mult