Politică Administrație

Legea prevenției ar putea fi introdusă în România: Autoritățile vor educa și perfecționa antreprenorii înainte să-i amendeze

Ioana Oprean

Publicat

în

Legea Prevenției presupune, dacă va fi adoptată, că antreprenorii care constituie contravenții ar putea beneficia de măsuri de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă, într-un termen de 5 ani.

firme datoriiMecanismul de funcționare care va sta la baza elaborării acestui proiect de act normativ a fost prezentat de ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Florin Jianu, în ședința de Guvern de joi.

Practic, autoritatea care constată contravenția nu va putea aplica sancțiunea contravențională la prima constatare ci va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor și va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum și termenul de conformare pentru fiecare faptă. Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare.

Legea prevenției nu se va aplica pentru fapte precum munca la negru.

Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, remis, joi, AGERPRES, scopul Legii prevenției va fi prevenirea aplicării automate a sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenții, prin întocmirea unui plan de conformare, astfel încât să fie acordat contribuabilului un termen în care va avea posibilitatea să corecteze neregulile constatate și să se conformeze dispozițiilor legale.

„Această lege va obliga autoritățile cu atribuții de control să procedeze, în primul rând, la educarea și perfecționarea antreprenorilor, precum și la prevenirea greșelilor. Practic, un agent economic nu va mai putea fi sancționat, dacă înainte nu a fost îndrumat și prevenit”, precizează sursa citată.

După expirarea termenului de conformare, autoritățile pot relua controlul iar în situația în care se constată că nu au fost respectate obligațiile stabilite în planul de conformare, în termenul acordat, se pot aplica sancțiunile prevăzute de actele normative.

Contribuabilul beneficiază de măsurile de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenție, într-un termen de 5 ani.

„Componenta de prevenție trebuie să prevaleze mai ales atunci când ne referim la mediul de afaceri iar o măsură de prevenție înaintea unei măsuri punitive înseamnă timp prețios oferit întreprinzătorului pentru a se conforma. Sunt sigur că, pe termen lung, această lege atât de așteptată de mediul de afaceri va contribui semnificativ la îmbunătățirea modului în care acesta funcționează”, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu.

Legea prevenției se va aplica pentru sancțiunile prevăzute de: Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea securității și sănătății în muncă, Codul muncii, Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, Legea contabilității, Legea dialogului social, Legea privind înființarea și dezvoltarea IMM-urilor, Legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, Legea privind ucenicia la locul de muncă, Hotărârea de Guvern privind registrul general de evidență a salariaților.

Legea prevenției nu va fi aplicată în cazurile în care un pericol pentru constatarea situației fiscale, există un pericol grav și iminent de accidentare pentru salariați sau se utilizează munca nedeclarată sau a minorilor.

Spre exemplu, Legea prevenției nu se aplică pentru sancțiunile prevăzute pentru fapte precum munca la negru, respectiv pentru primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, sancțiunea fiind amendă de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. În acest caz nu va fi admis sistemul prevenției deoarece s-ar ajunge la încurajarea muncii nedeclarate, prin nesancționarea acestei fapte.

Termenul estimat pentru redactarea formei finale a acestui proiect de lege, avizarea interministerială și adoptarea în ședința de Guvern este 23 februarie 2017, scrie Agerpres.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări Un nou pas a fost făcut pentru revitalizarea Palatul Principilor Transilvaniei, după ce a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Corpului B.  Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Palatului, astăzi, 26 februarie 2026, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba.  „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]

Citește mai mult