Curier Județean

La Cugir: Pregătirile pentru Conferinţa Naţională „Profesor I.D. Lăzărescu” se apropie de final

Ioana Oprean

Publicat

în

 Conferinţa Naţională Multidisciplinară cu tema ,,Profesorul Ion D. Lăzărescu – fondatorul şcolii româneşti de scule aşchietoare” se află, la circa o lună de zile înainte de desfăşurare, într-un stadiu avansat de pregătire.

Preşedintele Asociaţiei Generale a Inginerilor din România-filiala Alba (cu sediul la Cugir), dr. ing. Mihai Sudrijan ne-a declarat că la evenimentul organizat pe data de 20 septembrie ( cu ocazia Festivalului „Toamna Cugireană”) şi-au anunţat prezenţa peste 100 de participanţi din oraşe universitare cu profil tehnic ca: Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, dar şi din localităţi precum: Hunedoara, Alba Iulia, Sebeş, Oradea, Craiova, Cugir, s.a. Aproape 60 dintre aceştia au confirmat că vor susţine lucrări de specialitate în cadrul reuniunii.

Potrivit preşedintelui AGIR, lucrările se vor regăsi într-o carte ce urmează să fie tipărită în perioada următoare şi care va purta titlul „Inginerie Cugir”, iar expunerile vor fi din domeniile: metalurgie, electrotehnică, angrenaje, hidraulică, automatizări, megatronică, management, etc.

Agenda sesiunii ştiinţifice va fi structurată pe trei secţiuni: Mecanică, Electrotehnică şi Management.

Organizatorii evenimentului sunt: Primăria Oraşului Cugir şi Colegiul Tehnic „ID Lăzărescu”, în parteneriat cu AGIR- filiala Alba, Parcul Industrial Cugir şi Asociaţia  ,,PRO Cugir.

,,Întreaga acţiune va avea sprijinul Consiliului Judeţean Alba, a preşedintelui Ion Dumitrel, fără a căror participare, tot ce ne-am propus ar fi fost imposibil de înfăptuit”, a precizat Mihai Sudrijan.

(C. P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

13-14 martie 2026 | Simpozion național de martirologie în Alba: „Eroinele: portrete feminine în universul carceral și rezistența anticomunistă”. PROGRAMUL

Ioana Oprean

Publicat

în

Simpozion național de martirologie în Alba: „Eroinele: portrete feminine în universul carceral și rezistența anticomunistă” Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în colaborare cu Arhiepiscopia Alba Iuliei, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și Inspectoratul Școlar Județean Alba organizează, în perioada 13-14 martie 2025, a douăsprezecea ediție a Simpozionului […]

Citește mai mult

Curier Județean

Amenzi de peste 10.000 de lei, date de polițiștii din Alba Iulia: Acțiune pentru verificarea legalității transportului de mărfuri și persoane

Ioana Oprean

Publicat

în

Amenzi de peste 10.000 de lei, date de polițiștii din Alba Iulia: Acțiune pentru verificarea legalității transportului de mărfuri și persoane Polițiștii din Alba Iulia au dat amenzi de peste 10.000 lei în cadrul unei acțiuni pentru verificarea legalității transportului de mărfuri și persoane. Potrivit IPJ Alba, la data de 11 martie 2026, polițiștii Biroului […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Carla Geantă, elevă a școlii din Galda de Jos, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză 2026: S-a clasat pe primul loc la etapa județeană

Ioana Oprean

Publicat

în

Carla Geantă, elevă a școlii din Galda de Jos, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză 2026: S-a clasat pe primul loc la etapa județeană Carla Geantă, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” Galda de Jos, a obținut o performanță de excepție la Olimpiada Județeană de Limba Franceză, etapa […]

Citește mai mult