Actualitate

La 4 ani de la accidentul aviatic din Apuseni, apel disperat al familiei Aurei Ion – ”Se prefac că fac o expertiză, în realitate se ascunde mizeria“

Ioana Oprean

Publicat

în

Se împlinesc patru ani de la accidentul aviatic din Munţii Apuseni soldat cu decesul pilotului Adrian Iovan şi a studentei Aura Ion. Autorităţile statului nu au oferit încă un răspuns final în dosarul penal deschis ulterior. Familia Aurei Ion a făcut publică o scrisoare deschisă adesată premierului României.

Accidentul aviatic a avut loc în 20 ianuarie 2014. Aeronava Britten Norman Islander BN 2A-27, singura de acest tip ce se mai afla în dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, s-a prăbuşit pe muntele Petreasa din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri altitudine, într-o pădure de la limita dintre judeţele Alba şi Cluj.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accident. Au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Femeia care urma să primească ficatul de la donatorul din Oradea a decedat ulterior. Ancheta derulată de autorităţile din domeniul transporturilor aeriene a relevat vinovăţia pilotului Adrian Iovan, care ar fi ignorat avertizările meteorologice şi s-a aventurat cu aeronava peste zona Munţilor Apuseni. Tot atunci a fost deschis şi un dosar penal în legătură cu modul de intervenţie al autorităţilor statului în găsirea avionului prăbuşit şi a victimelor accidentului, catalogat de opinia publică ca fiind un eşec total.

Primii care au ajuns la aeronavă au fost trei moţi din Horea, după mai bine de cinci ore, care au transmis ulterior autorităţilor locul unde este avionul. Aura Ion a decedat după producerea accidentului, ca urmare a rănilor suferite şi a frigului. Specialiştii au susţinut că, dacă victimele erau găsite mai repede, studenta ar fi avut şanse mari de supravieţuire.

În scrisoarea familiei Aurei Ion se acuză modificarea unor probe din dosarul penal pentru a se proteja anumite persoane. Se face o paralelă cu cazul poliţistului acuzat de pedofilie şi se susţine că ”suntem una dintre aceste familii ce trăim în fiecare zi, în fiecare clipă, pe pielea noastră, emanația abuzurilor”.

AURA ION
SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOMNULUI PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE
STIMATE DOMNULE PRIM-MINISTRU

Ne-ați îndemnat să ne punem în situația în care familiile noastre pățesc un caz similar cu cel al copiilor abuzați de un om ce, se presupune că, veghează la respectarea legilor, că el însuși, prin activitatea lui profesională, reprezintă legea. Dar iată că lucrurile sunt total contrare, omul legii, NU respectă legea, CI doar abuzează de puterea pe care simte că i-o conferă legea!

Iată-ne puși într-o atare situație, când Instituțiile Statului, da, cele ale căror misiune este să vegheze asupra bunăstării țării și să-și protejeze cetățenii, prin funcționarii lor incompetenți și abuzivi, noi, cetățenii acestei țări, suntem omorâți cu zilele. Zi de zi, sistemul acesta putrezit, corodat de interese, în loc să pedepsească abuzurile săvârșite chiar de către oamenii săi și incompetența acestora ce curmă vieți, își pune la adăpost lichelele, le scoate basma curată ori de câte ori comit câte o ilegalitate.

Suntem una dintre aceste familii ce trăim în fiecare zi, în fiecare clipă, pe pielea noastră, emanația abuzurilor: la 20 ianuarie 2014 instituțiile abilitate nu au ajuns la victimele accidentului aviatic din Mulnții Apuseni, deși cei însărcinați să acționeze cunoșteau coordonatele, acestea fiindu-le transmise de către supraviețuitori.

Se cereau informații de la Centrul Moscova, în timp ce Ministerul Apărării avea forța necesară și suficientă să intervină, să localizeze și să îi salveze, timpul de intervenție, indiferent de condițiile meteorologice, fiind de 1 oră și 38 minute și s-ar fi ajuns cu elicopterul IAR-330 PUMA SOCAT care, totodată, făcea și localizarea aeronavei prăbușite, așa cum rezultă din ceea ce ne-a comunicat, nouă familiei – întrucât în anchetă nu s-a dorit acest răspuns, Statul Major al Forțelor Aeriene.

Dar incompetența și ignoranța și-au spus cuvântul, Romatsa a refuzat intervenția Forțelor Aeriene, în timp lucrători ai Statului nu aveau habar să citească pe hartă și au stat cu coordonatele în buzunar sau, rămânând în registrul dumneavoastră, cu fundu’ pe coordonate! La nivel de coordonare, nu au existat coordonatori. Și au murit!…victimele! Și se face anchetă penală: probe din dosar sunt modificate – pentru a se proteja persoane, modificări care nu-l sesizează sub nicio formă pe Procurorul general.

Inițial, nu înțelesesem de ce Procurorul general a dispus mutarea dosarului la București, la Parchetul General, cât timp, în dosar, nu exista niciun suspect. Nu că acum am avea vreunul…Oare funcția actuală a acestuia are vreo minimă legătură cu mutarea dosarului, din februarie 2014? Nu știu…mă întreb.

Acum, se prefac că fac o expertiză, în realitate se ascunde mizeria.

Se fac 4 ani de când noi, familia, trăim cum v-am descris! De când, zi după zi, vedem cum, doar niște minți bolnave, precum cea a polițistului, pot să gândească în ce fel să acopere incompetența, ignoranța, abuzul unora din sistem! Mi-e limpede…Sistemul actual, putrezit, corodat de interese, naște monștrii! Domnule Prim-ministru, ce reacții au instituțiile de la cel mai înalt nivel pentru ca, în DOSARUL CATASTROFEI AVIATICE DIN MUNȚII APUSENI, să fie oprit abuzul, pentru a avea garanția drepturilor noastre, sau drepturile cetățenilor sunt un lux, cum spunea un fost ministru!?

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile 2026: Guvernul pregătește sprijin financiar pentru pensii sub 3.000 de lei

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ministerul Muncii pregătește o OUG cu ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile Sprijin financiar pentru pensiile sub 3.000 de lei, bani pentru familii cu copii și măsuri speciale pentru familiile monoparentale. Noile măsuri vizează în special pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile care au copii în întreținere. Autoritățile susțin că aceste […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut „Mobilizarea este foarte bună pe Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni) a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)! Progresul pe acest important contract de infrastructură rutieră din România a depășit pragul de 12%”, a anunțat, joi, 12 martie 2026, Cristian Pistol, […]

Citește mai mult

Actualitate

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA), în calitate de partener în consorțiul european al proiectului LIFE IN-PLAN, a organizat, miercuri, 11 martie 2026, conferința națională de diseminare a rezultatelor proiectului. Evenimentul a reunit peste 30 de […]

Citește mai mult