Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Ion Dumitrel: „N-am nevoie să caut mesaje care «merg» ca să comunic cu alegătorii mei”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Interviu cu Ion DUMITREL, preşedintele Consiliului Judeţean Alba 

– Domnule preşedinte, nu peste mult timp va începe campania electorală. Ce mesaje credeţi că „merg” la oameni?
– Pe mine nu m-a interesat niciodată ce mesaje „merg” la oameni pentru că niciodată nu am avut nevoie să găsesc artificii şi şmecherii de campanie electorală ca să comunic cu alegătorii mei. Mesajele care „merg”, aşa cum spuneţi dumneavoastră, sunt pentru contracandidaţii mei. Să se gândească ei ce „merge”! Eu nu trebuie să mint, nu trebuie să le spun oamenilor că am făcut ce n-am făcut… N-am nici un complex din punctul ăsta de vedere. Cred că ceea ce am reuşit în aceşti patru ani mă scuteşte de efortul de a căuta sau compune „mesaje”.
– Aţi avut un mandat în vreme de criză…
– Nu e complet adevărat. A fost un mandat întradevăr dificil ţinând cont de contextul naţional şi mondial, dar noi ne-am concentrat pe infrastructura mare, pentru a ajuta economia judeţului să îţi menţină ritmul. În mare parte am reuşit ceea ce ne-am propus pentru că ne-am structurat bine proiectele. Cele mai importante proiecte pe care ne-am axat sunt cele de investiţii, în special în zona de infrastructură, cum spuneam, adică drumuri, alimentare cu apă şi canalizare. Sigur, am auzit că acum sunt unii care spun că ştiu să discute cu investitorii…

– Vă referiţi la Teodor Atanasiu?
– Teodor Atanasiu a fost cel mai mare în grad şi funcţie la AVAS… Ştiţi să fi făcut el ceva pentru judeţul Alba? Ce posibilitate mai bună avea el să îşi arate dragostea faţă de judeţ? N-a făcut nimic, în schimb a învăţat multe la Bucureşti. A învăţat în primul rând să mintă cu seninătate mizând pe faptul că există şi oameni slab informaţi la care „prinde”, cum spune dânsul. Prima dată m-am enervat când am auzit că se laudă cu nişte realizări evidente ale Consiliului Judeţean Alba din ultimii ani, dar până la urmă mi-am dat seama că nu are rost, pentru că oamenii din fiecare zonă ştiu de fapt cine le-a rezolvat o problemă sau alta. Aş putea să mai enumăr multe din lucrurile pe care le-a învăţat domnia sa la Bucureşti, dar nu doresc să îl atac, pentru că eu nu doresc o campanie cu atacuri.
– Va fi campanie. Veţi fi atacat, oricum… Candidând vă asumaţi acest risc.
– Sigur că îmi asum… Dar eu doresc să discut despre ce a făcut fiecare şi, bazat pe aceasta, ce va face fiecare. Promit să nu mai discut despre ce ar fi putut face domnul Atanasiu la AVAS pentru Alba, dar, iertaţi-mă, nu doresc nici să discut despre ce spune domnul Atanasiu că va face în viitor. Pur şi simplu nu mă interesează pentru că ştiu că sunt doar vorbe. Domnul Atanasiu, deşi face apel tot timpul la experienţa sa de şase luni la consiliul judeţean, are nevoie de hartă pentru a-şi face campanie electorală în Alba. Ce poate face el pentru orice sat de-al nostru dacă nu găseşte nici măcar drumul spre acel sat?
Aş dori să încheiem acest subiect, dacă sunteţi de acord. Prin ce se distinge echipa propusă de dumneavoastră şi de PD-L faţă de echipele celorlalte partide?
– PD-L are echipa cea mai puternică. Ştiţi de ce? Pentru că în viitoarea configuraţie a consiliului judeţean sunt reprezentate în această echipă toate zonele judeţului de către oamenii cei mai buni. I-am căutat pe cei mai buni din fiecare zonă şi le-am propus să fie pe lista noastră. Asta e, pe scurt. A contat pentru noi ca ei să cunoască foarte bine zona în care candidează, problemele şi priorităţile oamenilor. Aceasta este un mare avantaj al echipei noastre.
– Aveţi un mesaj pentru PSD şi PNL?
– Pentru PSD şi PNL, luate în ansamblu, nu. Construcţia aceasta, USL, este nefirească şi nu va ţine mult. Dar am un mesaj pentru oamenii de valoare, primari şi consilieri locali din aceste partide, oameni de administraţie, care mă cunosc şi cu care am lucrat bine în aceşti ani: va fi campanie electorală şi că va trebui să vă asumaţi public tot felul de atacuri la adresa mea. Înţeleg acest lucru. Ca oameni de administraţie, şi eu, şi dumneavoastră putem trece peste aceste lucruri care durează doar o lună şi vă asigur că vom colabora bine şi pe viitor, acolo unde va fi cazul. Pentru mine e mai importantă performanţa administrativă a fiecărui primar decât culoarea lui politică şi acest lucru îl ştiu atât prietenii mei din PDL, cât şi adversarii mei din alte partide.
– Domnule Ion Dumitrel, vă mulţumesc pentru acest dialog.

Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi

Ioana Oprean

Publicat

în

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

17 decembrie 2025: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor

Ioana Oprean

Publicat

în

În fiecare an, la data de 17 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Prooroc Daniel și îi pomenesc pe cei trei Sfinţi Tineri: Anania, Azaria şi Misail. „Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

16 decembrie 1989 | Ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara s-a strigat primul „Jos Ceauşescu!”

Ioana Oprean

Publicat

în

16 decembrie 1989 | Ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara s-a strigat primul „Jos Ceauşescu!” 16 decembrie 1989 este ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara începea Revoluția anticomunistă. Tonul fusese dat în seara zilei de 15 decembrie, atunci când sute de oameni s-au adunat în fața casei lui Laszlo Tokes. Pastorul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea