Politică Administrație

Ioan Dîrzu (PSD): Cetăţenii care iau credite vor fi protejaţi de orice abuzuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Adoptarea cu o largă majoritate în Camera Deputaților a proiectului de lege inițiat de  deputații social-democrați, privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, reprezintă un gest de responsabilitate față de cele peste 800.000 de familii.

Ioan Dirzu01În numele celor care aşteptau decizia Parlamentului, PSD Alba mulţumeşte atât deputaţilor PSD  cît şi celor  de la celelalte partide politice pentru  că au votat în favoarea acestui proiect de lege. Remarcăm totodată faptul că deputaţii au înțeles că responsabilitatea fundamentală a Parlamentului este să creeze un cadru legislativ care să răspundă nevoilor reale ale societății. Sunt sute de mii de români care, de ani de zile, se luptă să scape de coșmarul imposibilității de a-și mai plăti ratele pentru locuințe și care, din acest motiv, au rămas și fără case, dar și cu datorii și penalități uriașe.

“Nu putem asista impasibili la aceste drame, de aceea am susținut un proiect de lege care să protejeze cetățenii care au luat credite pentru locuințe de orice abuzuri. De azi înainte, vor exista proceduri legale foarte clare potrivit cărora debitorul aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit să poată preda creditorului imobilului ipotecat aflat în proprietatea sa, în vederea stingerii obligaţiilor asumate. PSD a susținut și votat acest proiect în deplină concordanță cu reglementările și directivele europene în materie, potrivit cărora responsabilitea și riscurile nu trebuie să revină doar celor care nu își mai pot plăti ratele, ci ele trebuie împărțite în mod echitabil cu instituțiile creditoare și cesionarii de creanțe” a afirmat liderul social-democraţilor Alba, deputat Ioan Dîrzu.

Biroul de presă al  PSD Alba

(V.N.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan (PNL): PSD Alba nu există! Iar când mai există, își face campanie electorală prin școli!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan (PNL): PSD Alba nu există! Iar când mai există, își face campanie electorală prin școli! Cu aproape zero rezultate pentru cetățenii din Alba, PSD-iștii din județ au apelat la o soluție de avarie. Recent, au călcat pragul unor unități de învățământ sub pretextul unei caravane al cărui șef este Victor Negrescu. Au numit-o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara Comunitățile din județul Alba vor beneficia de 1,9 milioane de lei, în urma demersurilor secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale deputaților social-democrați Voicu Vușcan și Adrian Bara. Suma este prevăzută în bugetul de stat pentru anul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult