Economie

Interviu cu d-l ing Marin MORARIU, director general al SC Uzina Mecanică Cugir SA

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

– D-le director general, în urmă cu aproape două luni prin decizie a CN Romarm aţi fost numit în funcţia de director general al SC Uzina Mecanică Cugir. Fiind familiarizat cu problemele uzinei în a cărei conducere v-aţi aflat o bună perioadă de timp, cum caracterizaţi evoluţia societăţii în această perioadă?
– Aşa cum precizaţi, recent, am primit mandatul să conduc în calitate de manager general Uzina Mecanică Cugir. O unitate în care am lucrat ani de-a rândul, iar în ultima perioadă am ocupat postul de director general adjunct. Aşa că nu am fost niciodată străin de problemele cu care se confruntă această unitate. Însă atunci când primeşti misiunea de manager al unei societăţi comerciale de stat, responsabilitatea şi gradul de implicare ating nivelul maxim.
Faptul că beneficiem, pe de o parte de o conjuctură favorabilă, şi de o echipă de specialişti în funcţii cheie, pe de altă parte constituie un punct de plecare la un drum, mai puţin vulnerabil. De aceea, menţinerea sau accentuarea  relansării şi consolidării în toate domeniile de activitate ale uzinei, reprezintă unul dintre obiectivele mele de manager.
Se poate vorbi de o evoluţie bună a unităţii, de creşterea lunară a producţiei realizate, de sporirea numărului de angajaţi, condiţii decente de muncă, de o eficientizare permanentă a activităţii derulate pe fiecare domeniu în parte. Astfel, putem aprecia faptul că în luna septembrie, producţia marfă realizată de societate a înregistrat o creştere de 16% faţă de prima lună a  anului, iar cifra de afaceri la data de 30 septembrie 2011 a crescut faţă de exerciţiul financiar precedent cu 33%. De la începutul anului şi până în acest moment, s-au angajat 155 persoane, societatea beneficiind la această dată de aportul a circa 1100 salariaţi.
În acest context însă, este necesară păstrarea echilibrului bugetar, creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor inutile ce îngreunează obţinerea de rezultate pozitive în activitatea de exploatare.
În ce stadiu se află la această oră relaţiile comerciale ale uzinei atât cu partenerii interni cât şi cu cei externi?
– Buna organizare, îmbunătăţirea relaţiilor cu furnizorii, partenerii interni şi în mod deosebit cei externi, credibilitatea în faţa acestora, reprezintă un alt obiectiv al mandatului meu la Uzina Mecanică Cugir. În momentul de faţă, există la nivelul societăţii contracte în derulare pentru furnizarea de armament şi muniţie de ordinul zecilor de milioane de dolari, producţia fiind asigurată şi pentru jumătatea anului viitor. De asemenea, există o preocupare permanentă pentru identificarea de noi pieţe menite să asigure  încheierea de contracte ferme, pe termen lung, care să conducă la crearea de noi locuri de muncă.
– Ce măsuri aveţi în vedere în legătură cu activele încă nevalorificate ale societăţii?
– Legat de acest aspect, sunt de părere că trebuie să avem o viteză de reacţie la tot ce se întâmplă în jurul nostru, şi să fim permanent conectaţi la realitate. Orice activ care nu are destinaţie precisă de utilizare, afectează în final activitatea unei firme în ansamblul ei. În legătură cu valorificarea activelor societăţii, se impune continuarea demersului şi urgentarea lor în vederea vânzării sau închirierii acestora în cel mai scurt timp.
– Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi salariaţilor unităţii, respectiv cugirenilor?
– Mesajul este unul de colegialitate şi respect pentru fiecare salariat al UM Cugir. Atâta timp cât fiecare îşi face datoria la locul său de muncă în cel mai eficient mod cu putinţă, consider că rezultatele bune vor crea o viziune optimistă şi curajoasă pentru societate în special, pentru Cugir în general.
Sentimentul lucrului bine realizat şi înfăptuit are, până la urmă, o contribuţie majoră în confortul sufletesc al fiecăruia dintre noi.
 – D-le Marin Morariu vă mulţumesc pentru interviu şi vă doresc mult succes în importanta dumneavoastră misiune!

ConstantinPREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 2 februarie 2026: Investiții care au îmbunătățit serviciile de apă și canalizare în Munții Apuseni, în localitățile Abrud, Baia de Arieș și Arieșeni

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de Presă 02.02.2026   Investiții care au îmbunătățit serviciile de apă și canalizare în Munții Apuseni, în localitățile Abrud, Baia de Arieș și Arieșeni   În cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – etapa II”, cod SMIS 319094, implementat de S.C. APA CTTA S.A. […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 30 ianuarie 2026: Județul Alba își conturează direcțiile viitoare pentru serviciile de apă și apă uzată

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă 30 ianuarie 2026 Județul Alba își conturează direcțiile viitoare pentru serviciile de apă și apă uzată   Alba Iulia, 28 ianuarie 2026 – La sala de ședințe a Consiliului Județean Alba a avut loc o nouă sesiune de consultare cu factorii cheie interesați, în cadrul căreia a fost prezentată varianta finală a […]

Citește mai mult

Economie

Economistul Radu Georgescu: Cheltuielile militare vor crește deficitul bugetar, dar Guvernul trebuie să îl reducă. Cum poate în condițiile în care cresc cheltuielile cu achiziția de tancuri

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Cheltuielile militare vor crește deficitul bugetar, dar Guvernul trebuie să îl reducă. Cum poate în condițiile în care cresc cheltuielile cu achiziția de tancuri Radu Georgescu atrage atenția asupra unei schimbări profunde în fluxurile financiare dintre România și Uniunea Europeană într-un text publicat pe o rețea de socializare. În analiza sa, Radu […]

Citește mai mult