Rundă fertilă pentru conjudețene: Performanța Ighiu – remiză la Recea, Industria Galda și Metalurgistul Cugir victorii „italiene” externe!
Rezultate excelente pentru conjudețene în runda intermediară, trei victorii și o remiză în dreptul reprezentantelor din Alba. În trei deplasări, „albanezele” nu au primit gol, Performanța a scos un punct în derby-ul de la Recea, iar Metalurgistul Cugir și Industria Galda au câștigat în stil „italian”, la Dumbrăveni și Iernut.
*Fotbal Comuna Recea – Performanța Ighiu 0-0
Pe un teren la limita impracticabilului, ighienii și fără antrenorul Mihai Manea, bolnav, au reușit o remiză albă. Veniți după înfrângerea din derby-ul cu „U” Cluj, ighienii au încercat să lupte cu un teren, al 12-lea adversar, partida fiind practic o luptă cu noioiul. „Dacă eram mai atenți, puteam câștiga, în condițiile în care pe teren a fost orice altceva decât un meci de fotbal. Față de alți oponenți, noi respectăm competiția și jucăm în orice condiții„, a spus Mihai Manea. În formula de start au fost 4 modificări; Sporea, Potopea, Ad. Lăcătuș și Joldeș, nejucând din primul minut Zăvoi, Unguru, Cl. Marcu și Seiwert.
Performanța: Sporea – A. Câmpean, Iclănzan, Potopea, Ad. Mărginean – Trifa, Joldeș (73, Unguru) – Ad. Lăcătuș (60, Seiwerth), Fetița (81, Hidișan), Tineiu – Cl. Oara; rezerve Sporea – Petruse, Olălău. Antrenori Mihai Manea și Raul Oargă.
În minutul 75, oaspeții au avut o lovitură de pedeapsă neacordată la Seiwerth! În minutul 87, Cl. Oara a ratat singur cu portarul
Derby-ul rundei s-a jucat între formații de pe podium ce vin după dezamăgiri: maramureșenii au fost înfrânți sub Drăgana (întâiul eșec din 2018), iar Performanța a pierdut derby-ul cu “U” Cluj, înregistrând a doua înfrângere stagională, după 188 de zile! Pentru Performanța vin două jocuri externe dificile, la Recea și în Vinerea Mare, derby “de Alba”, sub Drăgana.
*CS Iernut – Industria Galda 0-1 (0-0): Frențiu (61)
Frențiu (61) a deschis scorul dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, șut pe jos, în stânga portarului. Paul Ciucă a făcut trei modificări în formula de start, titularizându-i pe R. Moga (în premieră), D. Sîrbu și Vonya (au rămas pe bancă Costea, Fl. Schiau și Bedelean), comparativ cu disputa cu Unirea.
„În contextul înfrângerii de săptămâna trecută, jocul de la Iernut a crescut în importanță și mă bucur că echipa a înțeles că un un șut în dos poate fi un pas înainte și că o înfrângere se poate transforma într-o lecție de atitudine și de abordare pe viitor a jocurilor. Îmi felicit băieții și sper că vor rămâne echilibrați în continuare„, a spus Paul Ciucă.
Vizitatorii s-au jucat cu ocaziile, scorul putând fi mult mai mare. În prima repriză găldenii au ratat prin S. Mureșan (14, șut în portar la lansarea lui Vonya), R. Trif (32 – la o „indirectă” din 9 metri), D. Sîrbu (43, a ratat voleul). În actul secund, alte oportunități irosite de D. Lupșan (70) – scăpat singur, paradă a portarului, M. Cristea (80) – l-a lutat la țintă pe portarul advers, din unghi, Dup (83) – singur cu portarul, o nouă intervenție a lui M. Oltean și Rodean (90+4) – la un contraatac 2-1 a tras în portar!
CS Iernut: M. Oltean – Circa, Cr. Bucur, Dumbrăvean, Feketa, Balea, Căliani, S. Pop, Korodi, Pastor, I. Chețan; rezerve Călugăr, Szilagyi, Ghirca, R. Stoica, Balea, Angyal, Kovacs. Antrenor Nicolae Ghirca.
Industria: Iancău – Frențiu, Haiduc, R. Trif, Boancă – Vonya – R. Moga (59, Al. Costea), D. Lupșan (77, M. Cristea), D. Sîrbu (59, Dup), Baghiu – S. Mureșan (83, Rodean); rezerve Angeru, Fl. Schiau, Olar. Antrenor Paul Ciucă.
Scurtcircuitați în duelul cu uniriștii, elevii lui Paul Ciucă încearcă să dreagă busuiocul în cele două deplasări succesive, la Iernut (unde nu au pierdut niciodată), unde au învins și la Dumbrăveni (vineri, cu Gaz Metan Mediaș II). Campioana jocurilor externe (23 de puncte) a învins o echipă ce nu a câștigat niciunul din cele 8 meciuri interne!
*Gaz Metan Mediaș II – Metalurgistul Cugir 0-1 (0-0): M. Codrea (72)
„Un meci greu, din pricina terenului, ne-am adaptat acestei situații și important este că am câștigat. Marian Codrea concretizează munca echipei. O victorie muncită, pe deplin meritată, am mai ratat câteva ocazii, Nu-i ușor să joci al 3-lea meci în 8 zile, dar au luptat până la capăt și nu pot decțt să îi felicit„, a declarat antrenorul Călin Moldovan.
Juniorul Marian Codrea (72) a marcat (din careu după pasă de la Șaucă), demonstrând perioada excelentă pe care o traversează, cu trei goluri în retur, al doilea meci consecutiv cu gol de trei trei puncte pentru echipa de sub Drăgana.
Metalurgistul: Crivăț – Tăban, Itu (60, M. Neagu), Negrescu, Vărărean – Șaucă, Măd. Popa, Sorian, Șuteu (88, Firan) – Codrea, Făgărășanu (90, Udrea); rezerve N. Bănică, Cioban, Scurtu. Antrenori Călin Moldovan și Lucian Itu.
Singura reprezentantă a Albei ce nu a pierdut în 2018 a reușit a doua victorie la rând în stil italian, în retur, la Dumbrăveni împotriva “găzarilor mici”, cugirenii având 9 puncte din 5 întâlniri.
[nggallery id=5404]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Liga 3, etapa a 3-a | Un nou derby de Alba, Șugag vs. Cugir, Poli ajunge la Blaj, Unirea joacă acasă, iar CSU în deplasare
Liga 3, etapa a 3-a | Un nou derby de Alba, Șugag vs. Cugir, Poli ajunge la Blaj, Unirea joacă acasă, iar CSU în deplasare Vineri, 12 septembrie 2025, și sâmbătă, 13 septembrie 2025, se vor disputa meciurile din etapa a 3-a din Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. Citește și: FOTO | Prima […]
FOTO | Nicolae Linca Cergău, scor de tenis în Cupa României: Ce alte echipe s-au calificat în optimi în Alba
Nicolae Linca Cergău, scor de tenis în Cupa României În faza a 2-a a Cupei României la fotbal din Alba, Nicolae Linca Cergău a reușit un scor de tenis. Citește și: FOTO | Industria Galda și CS Ocna Mureș conduc SuperLiga din Alba: Scoruri-fluviu în runda a 2-a Echipa din Cergău s-a impus cu 6-1 […]
FOTO | „Căpitanul” Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, integraliști în egalul dezamăgitor al României din Cipru
„Căpitanul” Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, integraliști în egalul României din Cipru Cei doi fotbaliști din Alba din lotul tricolor, „căpitanul” deja tradițional Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, au fost titulari și integraliști în meciul pe care naționala de fotbal a României l-a disputat, marți, 9 septembrie 2025, în fața Ciprului, la Nicosia, în preliminariile […]