Infracțiuni „3 în 1”: Beat, fără permis și cu numere false: Bărbat de 68 de ani din Blaj, cercetat de polițiști
La data de 29 martie 2020, în jurul orei 08.40, polițiștii din Blaj l-au depistat pe un bărbat de 68 de ani, din Blaj, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Plopilor din municipiu, fiind sub influența
băuturilor alcoolice și fără să dețină permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că autoturismul condus de bărbat nu era înmatriculat în circulație, iar plăcuțele aplicate pe acesta aparțin unui alt autoturism.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II
Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II Iulian Frățilă, elev la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, a reușit o performanță deosebită la olimpiada de Agricultură. A obținut locul […]
28-29 martie 2026 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară. Râurile vizate
28-29 martie 2026 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară. Râurile vizate Hidrologii au emis sâmbătă, 28 martie 2026, o avertizare Cod galben de inundaţii pentru Alba și alte zone ale țării, valabilă până duminică dimineața, ora 9.00. Sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe […]
FOTO | Concursul Național de Discurs Public în Limba Engleză 2026, etapa județeană din Alba: Cine sunt elevii clasați pe primele locuri la categoria 12-15 ani. Performanță remarcabilă a unei tinere din Aiud
Concursul Național de Discurs Public în Limba Engleză 2026, etapa județeană din Alba: Cine sunt elevii clasați pe primele locuri la categoria 12-15 ani. Performanță remarcabilă a unei tinere din Aiud Ediția 2026 a Concursului Național de Discurs Public în Limba Engleză (ESU – National Public Speaking Competition in English), organizat de ESU România, adresat […]
