Actualitate

INFORMARE METEO: Ploi și vânt puternic de sâmbătă dimineața, în toată țara. La munte, ninsori viscolite

Alexandra Mates

Publicat

în

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteo de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului valabilă în toată țara, începând de sâmbătă, 13 februarie, de la ora 8.00, până duminică, 14 februarie, la ora 14.00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat temporar va ploua în toate regiunile, iar la munte vor fi şi ninsori. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15…20 l/mp. La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 80 km/h şi local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada.

Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăşi viteze de 60…65 km/h.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult