Informare METEO de vreme instabilă, de vineri până sâmbătă dimineața. Sunt anunțate ploi torențiale, vijelii și caniculă. Zonele vizate
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o informare de instabilitate atmosferică accentuată și disconfort termic valabilă de vineri de la ora 13:00, până sâmbătă dimineața la ora 4:00, în aproape toată țara.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și Moldova, precum și în zonele de deal și de munte din restul teritoriului, iar în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (23/24 iunie), local, și în Dobrogea și Muntenia.
Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Maramureș, Transilvania și la munte, 40…50 l/mp.
În după-amiaza zilei de vineri, 23 iunie, în regiunile sud-vestice și sudice, local disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, izolat mai ridicate în sudul Olteniei.
La sfârșitul săptămânii, în special în jumătatea de sud a țării, în orele după-amiezelor, disconfortul termic se va menține ridicat și local vremea va fi caniculară, precizează ANM.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de la 1 februarie 2026: Ce pierd angajații, cum se schimbă decontările și ce obligații apar pentru angajatori
Prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de la 1 februarie 2026: Ce pierd angajații, cum se schimbă decontările și ce obligații apar pentru angajatori Începând cu data de 1 februarie 2026, se vor aplica noile reguli privind plata concediilor medicale. Conform acestora, prima zi de concediu medical nu este achitată nici […]
Pensia de urmaș 2026 | Care este limita de venit impusă și cum ar putea fi suspendată Termenul de „pensie de urmaș” se referă, în teorie, la un sprijin care ar trebui să ajute familiile după un deces să se stabilizeze. În practică, însă, poți cumula două venituri, dar doar dacă rămâi sub o limită […]
Cât de nefastă poate fi îndreptarea repetată a atenției spre telefon în timpul interacțiunilor față în față: De ce trebuie evitat „phubbing”-ul
Cât de nefastă poate fi îndreptarea repetată a atenției spre telefon în timpul interacțiunilor față în față: De ce trebuie evitat „phubbing”-ul „Phubbing” face referire la un termen provenit din limba engleză care are legătură strânsă cu smartphone-ul și efectele acestui dispozitiv în viața de zi cu zi. Specialiștii avertizează că acest fenomen afectează în […]