Sport

Industria Galda, a patra divizionară terță din Alba pregătită de Radu Andone | Debut, sâmbătă, cu Sănătatea Cluj, la Galtiu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos este a patra divizionară terță pregătită de antrenorul aiudean Radu Andone (41 de ani), care a semnat un contract valabil pentru o lună, până la încheirea actualei stagiuni (mai sunt 4 meciuri), cu opțiunea prelungirii.

La trupa din Galtiu, după despărțirea neverosimilă de Ștefan Fogoroși, supărat pentru o glumă de neînțeles făcută de 1 aprilie, lucrurile s-au mișcat rapid, iar după interimatul asigurat la Cugir de Dan Comșa, pe banca tehnică a fost instalat marți după-amiază Radu Andone, fratele mai mic al lui Bogdan Andone, “principalul” grupării FC Voluntari (locul 12 în Liga 1).

Mi-a fost efectiv dor de fotbal, am avut prea multă pauză. Am încredere că putem face treabă, sunt 4 jocuri în care ne dorim să reușim cât mai mult. Important este ce se va întâmpla de la vară, cum va continua proiectul, în ce formă, Liga a 3-a sau Liga a 4-a. Nu este o misiune sinucigașă, întrucât vom folosi aceste jocuri pentru a ne bucura de fotbal și să încercăm o verificare a potențialului”, a spus Radu Andone, ce a mai colaborat, din lotul de jucători, cu Căt. Suciu, Val. Drăgan sau Coltor.

Radu Andone este începând de marți antrenorul echipei noastre, după decizia de a încheia colaborarea cu Ștefan Fogorosi. De altfel, Radu Andone a fost singurul cu care am vorbit și pe care l-am dorit în postura de antrenor principal. Și băieții din lot au fost foarte fericiți la aflarea veștii și au fost extrem de motivați la antrenament. Personal, îi doresc succes în noua colaborare!‘, a comentat Adrian Hulea, președintele Industriei.

*Debut cu “virușii verzi”

Radu Andone va debuta pe banca tehnică a divizionarei terțe sâmbătă, acasă cu Sănătatea Cluj, la ora 17.00, la Galtiu. Acesta a mai antrenat în eșalonul terț, la Europa Alba Iulia, în 2012, Industria Galda de Jos, în 2014 și Unirea Alba Iulia, în 2016.  Cu Europa, din postura de antrenor-jucător, a câștigat Supercupa AJF Alba, 5-1 cu Arena Alba Iulia (antrenată de Ovidiu Barna, unde mai activa și Ciprian Brânză), însă în Liga a 3-a a fost înlocuit după 3 etape (un egal și două eșecuri) de Dan Mănăilă. Tot cu o nou-promovată, Industria Galda de Jos, doi ani mai târziu, a mai avut un mandat de 7 jocuri (o victorie, trei remize și trei înfrângeri), răstimp în care a repurtat primul succes pe a treia scenă: 3-0 în deplasare… cu Sănătatea Cluj (tocmai adversarul de sâmbătă), locul său fiind luat ulterior, pe banca tehnică de Paul Ciucă, devenit cel mai longeviv antrenor din Alba (până în iarna trecută la cârma Galdei). În 2016, a stat un tur de campionat la Unirea Alba Iulia “alb-negrii” obținând locul “la cerere”, locul 12 la mijlocul stagiunii, cu 12 puncte (trei victorii, trei remize și 7 insuccese), câștigând jocurile de la Becicherecu Mic (3-0), Sebiș (1-0) și la Zlatna, cu UTA II (1-0).

*Industria Galda, antepenultima dintre “lanternele roșii”

Cu 8 înfrângeri succesive, singurul succes stagional, în 28 octombrie 2020, la Jucu, 4-3 cu… Sănătatea Cluj, Industria este antepenultima în ierahia generală a celor 100 de formații de pe a treia scenă. Doar două formații, CS Balotești (Seria a 4-a) și Fortuna Becicherecu Mic (Seria a 8-a), cu un singur punct acumulat, sunt mai slabe decât conjudețenii, depășiți și de celelalte șapte “lanterne roșii”: CSM Pașcani (Seria 1), Sportul Chișcani (Seria a 2-a), ACSM Oltenița (Seria a 3-a), Academica Clinceni 2 (Seria a 6-a), Luceafărul Oradea (Seria a 10-a) – cu 5 puncte, Minerul Costești (Seria a 7-a) – 6 puncte și Kids Brașov (Seria a 5-a) – 9 puncte!!! (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat, ambii fotbaliști având trecut în „alb-violet” Liderul CSM Unirea Alba Iulia are parte de un derby extern, cu Poli Timișoara, sâmbătă, 21 martie, pe „Electrica”, în penultima etapă a sezonului regular. La marele meci al primăverii pentru cele două […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conjudețenele LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17 LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au înregistrat rezultate pozitive în primele partide din acest an din cadrul Campionatelor Naționale Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română de Fotbal. Citește și: LPS Sebeș, eliminare […]

Citește mai mult

Sport

Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13

Dan HENEGAR

Publicat

în

Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13, minivolei feminin Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, reprezentantele Albei, s-au calificat în turneul semifinal II al campionatului Under 13, minivolei feminin, ajungând între primele 16 echipe din țară la cea mai mic nivel competițional. Citește […]

Citește mai mult