Cultură Educație

Închiderea şi repararea balcoanelor – cu credite garantate de stat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a propus modificarea normelor de aplicare a OUG 69/2010 privind reabilitarea termică, astfel încât repararea sau închiderea balcoanelor şi a logiilor din blocurile de locuinţe finalizate până la sfârşitul anului 2000 să se realizeze prin finanţare din credite bancare cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată. Repararea şi/sau închiderea balcoanelor/logiilor din blocurile de locuinţe se va face în condiţiile respectării reglementărilor tehnice în vigoare privind asigurarea ventilării naturale a încăperilor. Până când vor intra în vigoare noile prevederi finanţarea se acordă doar pentru programele de reabilitare termică a anvelopei clădirilor şi a instalaţiilor aferente, repararea, înlocuirea sau achiziţionarea cu montaj a centralei termice şi introducerea unor sisteme alternative pentru asigurarea parţială/totală a energiei pentru apă caldă de consum, iluminat şi/sau încălzire. Acordarea creditelor pentru executarea acestor lucrări este condiţionată însă de plata facturilor la utilităţi. Astfel, beneficiarii nu trebuie să înregistreze mai mult de două rate scadente şi neachitate la plata facturilor la utilităţi, în ultimele 3 luni calendaristice anterioare evaluării condiţiilor de acordare a creditelor de către finanţator. De asemenea, noul act normativ prevede că finanţarea executării lucrărilor de intervenţie se va face astfel: *minimum 10 la sută din valoarea totală a cheltuielilor prevăzută în devizul general, din sursele beneficiarilor şi/sau din alte surse, constituind contribuţia proprie a beneficiarilor; *maximum 90 la sută din valoarea totală a cheltuielilor prevăzută în devizul general, din credite bancare, în lei, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată, contractate de beneficiari şi garantate în procent de sută la sută de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – I.F.N., în numele şi în contul statului. Totodată, la încheierea contractelor de credit, beneficiarii sau proprietarii locuinţelor unifamiliale, persoane fizice, respectiv membrii asociaţiei de proprietari, vor încheia, potrivit legii adoptate de deputaţi, convenţii de fidejusiune cu instituţiile de credit. De la această obligaţie sunt exceptate persoanele care finanţează, din venituri proprii, cota parte ce le revine din valoarea de execuţie a lucrărilor. Proiectul de hotărâre de guvern defineşte convenţia de fidejusiune ca fiind convenţia în cadrul instituţiilor bancare, prin care proprietarul/coproprietarul unei locuinţe dintr-o clădire tip bloc de locuinţe/locuinţă unifamilială se obligă faţă de Ministerul Finanţelor Publice să plătească el însuşi obligaţia pe care asociaţia de proprietari/coproprietarul nu o îndeplineşte la scadenţă, proporţional cu cota parte indiviză pe care o deţine din proprietatea comună, respectiv pentru valoarea parţială/totală de executare a garanţiei, în cazul coproprietarilor clădirilor tip locuinţe unifamiliale. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult