În județul Alba, peste 96% dintre votanții PSD l-au vrut pe Dragnea președinte: 6.733 de voturi cu ”Da”, 242 de voturi cu ”Nu”
Rezultatul scrutinului din Alba pentru alegerea lui Liviu Dragnea ca președinte al PSD, aarată că membrii partidului din județ s-au mobilizat exemplar și au votat în concordanță cu opțiunea anunțată de conducerea organizației.
Astfel, din cei 8.177 de PSD-iști aflați în baza de date, s-au prezentat la vot 7.021, iar numărul voturilor valabil exprimate a fost de 6.975 (deoarece 42 de voturi au fost nule). Dintre acestea, 6.733 au fost cu „Da” – ”ceea e înseamnă 96,53% din opţiunea celor prezenţi la urne”, după cum precizează vicepreședintele PSD Alba, Dorin Sandea, responsabilul cu centralizarea datelor. Acesta a mai menționat că 242 de persoane au votat împotrivă, respectiv 3,47%.
”Mulțumesc echipei PSD Alba pentru implicarea exemplară și determinarea de care au dat dovadă colegii de partid. Felicitări PSD Alba!”, a transmis președintele organizației, Ioan Dîrzu.
Desemnarea oficială a lui Liviu Dragnea ca președinte al PSD se va face la Congresul programat să se desfășoare în data de 18 octombrie. Tot atunci vor fi aleşi preşedintele executiv al PSD, secretarul executiv şi cei 12 vicepreşedinţi (dintre care 3 funcţii le revin femeilor). La evenimentul politic de duminică Organizația PSD Alba va fi reprezentată de o delegație formată din 58 de social-democraţi. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]