În Aiud, campania ”Sortează şi Asortează” a ajuns la a treia ediţie
* Tombolă cu premii pentru clienţii fideli
Aiudenii participă activ şi conştient la colectarea selectivă a deşeurilor. Grupul SC Green Days SRL, sucursala Aiud, în parteneriat cu Primăria municipiului Aiud desfăşoară a treia ediţie a campaniei Sortează şi Asortează, al cărei principal scop îl reprezintă conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa şi totodată necesitatea colectării selective a deşeurilor.
„Acest gen de campanii de promovare, devenite deja tradiţionale în rândul operatorilor de salubritate care acţionează la nivelul comunităţilor locale, sunt foarte bine receptate de public, mai ales datorită faptului că se bazează pe emiterea unui mesaj coerent, consecvent şi concludent, referitor la expunerea facilităţilor şi beneficiilor pe care, colectarea selectivă a deşeurilor le aduce la nivel social şi administrativ. Pentru că, acest demers al celor de la SC Green Days SRL, sucursala Aiud, în parteneriat cu Primăria municipiului Aiud nu poate să nu abordeze şi importanţa încheierii contractelor de salubritate de către cetăţeni, respectiv semnificaţiile acestora, din punctul de vedere al respectării actelor normative în vigoare, campania se doreşte a fi şi un apel la locuitorii municipiului nostru pentru respectarea obligaţiilor legale cu privire la modul de încheiere şi derulare a acestor contracte”, a precizat Alin Florea, şeful Biroului Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Primăriei Aiud.
Green Days SRL, sucursala Aiud organizează la sediul instituţiei, în data de 30 mai 2014, o tombolă cu tragere la sorţi, pentru acordarea a trei premii, după cum urmează: premiul I – aparat foto digital; premiul II – cafetieră, premiul III – prăjitor pâine. Taloanele de participare se pot completa începând cu data de 7 aprilie, la sediul instituţiei, unde vor putea consulta şi regulamentul de organizare şi desfăşurare a acestei campanii.
Nicoleta MATEIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita Incendiu sâmbătă seara în satul Răchita, din comuna Săsciori. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în satul Rachita, din comuna Săsciori. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 1 […]
FOTO | Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026
Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026 Cu prilejul „Zilei Naționale a Meseriilor – 11 martie”, elevii Liceului Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj de la specializarea „Bucătar* au transformat pasiunea pentru gătit în adevărate demonstrații de talent și măiestrie culinară. În laboratorul […]
VIDEO | Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă”
Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă” Sâmbătă, 14 martie 2026, s-a desfășurat o amplă acțiune de ecologizare a Văii Vințului. Concret, au fost strânse deșeurile aruncate în albia văii. […]