Hoții celor 4 VW Golf V furate din Alba Iulia, prinși de polițiștii de investigații criminale
La începutul anului 2012, mai precis în perioada 22 decembrie 2011 – 27 ianuarie 2012, patru albaiulieni au rămas fără autoturismele personale. Păgubiţii aveau în comun faptul că niciuna dintre maşinile furate, toate marca Volkswagen Golf 5, nu aveau asigurare CASCO.
Dosarul privind furtul acestor mașini a fost instrumentat de polițiștii din Buzău, în colaborare cu cei din Sibiu și A lba.
Potrivit IPJ Alba, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cu spijinul poliţiştilor de investigaţii criminale din I.P.J. Buzău, au reuşit prinderea lui E.M.E., de 30 de ani, din municipiul Ploieşti, care este certat într-un dosar instrumentat de I.P.J. Buzău, privind furtul mai multor autovehicule, comise atât pe raza ţării noastre cât şi în străinătate.
Astfel, la data de 01.08.2012, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună poliţiştii Serviciului de Intervenţie Rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, l-au identificat şi reţinut, pe raza municipiului Alba Iulia, pe bărbatul care era urmărit de I.P.J. Buzău şi care, în noaptea de 29/30.07.2012, în timp ce conducea un autoturism furat, a reuşit să scape dintr-un blocaj rutier organizat de poliţia buzoiană.
Ulterior acesta a abandonat autoturismul, după care s-a deplasat pe raza municipiului Alba Iulia, la o cunoştinţă a sa, unde, în baza informaţiilor exploatate operativ, a fost identificat de poliţişti.
Bărbatul este cercetat de poliţişti, împreună cu fratele său, în vârstă de 28 de ani şi alţi doi complici, de 33 şi 38 de ani, din judeţul Sibiu, fiind suspecţi de comiterea mai multor furturi de autovehicule, pe raza mai multor judeţe, vizând, în special mărcile VW Golf 5, VW Jetta şi Skoda Octavia 2, inclusiv de comiterea, în perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012, a celor 4 furturi de VW Golf 5, din municipiul Alba Iulia.
Faţă de cei doi fraţi din municipiul Ploieşti, Judecătoria Buzău a luat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii din Alba, împreună cu I.P.J. Buzău, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a învinuiţilor şi recuperării prejudiciilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de 1 martie, Mărțisor 2026. Ce sms-uri, felicitări şi urări puteţi trimite cu ocazia venirii primăverii?
Mesaje de 1 martie 2026 • Mesaje de Mărţişor • Mesaje de primăvară, SMS -uri, FELICITARI de 1 martie şi URARI frumoase pe care le puteţi trimite odată cu venirea primăverii • Mesaje amuzante și haioase de Mărțișor. Venirea primăverii este un bun prilej de a le trimite celor dragi un mesaj, o felicitare de […]
26 februarie: Adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la NATO
26 februarie: Adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la NATO Imediat după Revoluţie, autorităţile române s-au îndreptat, către NATO, iniţiind relaţii diplomatice în 1990, pentru ca în 1993 preşedintele Ion Iliescu să-i transmită oficial Secretarulului general dorinţa României de a adera, eveniment care va avea loc abia în […]
24 februarie: Dragobetele – ziua tradiţională a iubirii la români Dragobetele, sărbătoare populară autohtonă, specifică îndeosebi zonei de sud a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea) are dată fixă de celebrare în fiecare localitate, dar variabilă de la o regiune la alta, fie la 24 sau 28 februarie, fie la 1 sau 25 martie. Tot […]