Actualitate

Hărțuirea sexuală a elevilor și studenților, pedepsită cu închisoare: Profesorii riscă și interzicerea de a mai practica profesia

Ioana Oprean

Publicat

în

Hărțuirea sexuală a elevilor și studenților, pedepsită cu închisoare: Profesorii riscă și interzicerea de a mai practica profesia

Profesorii care solicită favoruri sexuale elevilor sau studenților pentru a le pune note mai mari sau pentru a-i trece examenele, vor fi de acum mai aspru pedepsiți. O nouă lege în acest sens a fost promulgată de Klaus Iohannis și a intrat în vigoare sâmbătă, 6 ianuarie.

Inițiativa legislativă care cerea pedepse mai aspre pentru hărţuirea sexuală în mediul şcolar şi universitar a intrat în Codul penal. Mai exact, în cazul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar sau universitar care hărţuiesc sexual elevi sau studenţi, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual se majorează cu o treime. Asta înseamnă închisoare de la 8 luni la 4 ani și interzicerea pentru o perioada de 1-5 ani de a mai practica profesia.

O astfel de condamnare va fi înscrisă nu doar în cazier, ci și în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

Ce spune noua lege și cum era înainte

Concret, legea completează Codul Penal în sensul extinderii sferei incriminării referitoare la hărţuirea sexuală şi al instituirii unor variante agravate ale acestei infracţiuni. Potrivit modificării aduse, în cazul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar sau universitar care hărţuiesc sexual elevi sau studenţi, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual se majorează cu o treime. Asta înseamnă închisoare de la 8 luni la 4 ani și interzicerea pentru o perioada de 1-5 ani de a mai practica profesia.

Citește și: Premieră națională: A fost publicat primul ghid privind hărțuirea sexuală și morală la locul de muncă

O astfel de condamnare va fi înscrisă nu doar în cazier, ci și în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, potrivit adevarul.ro.

Până acum, potrivit Codului Penal, hărţuirea sexuală era restricţionată la situaţiile în care exista o „relaţie de muncă sau similară” între victimă şi agresor. În Codul Penal de până acum hărțuirea sexuală era considerată infracțiune dacă victima era intimidată sau pusă într-o situație umilitoare în repetate rânduri. Fapta era definită ca „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare”.

Practc, acest lucru înseamnă că hărţuirea sexuală în mediul şcolar sau universitar nu putea fi sancţionată conform legii penale. Proiectul de lege nou adoptat a schimbat însă acest lucru.

În ceea ce privește sancțiunile, potrivit legii hărțuirea sexuală se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. În cazul profesorilor însă pedepsele au crescut.

„Opt luni pedeapsă minimă este prea puțin”

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților a declarat pentru „Adevărul” că opt luni ca pedeapsă minimă pentru o astfel de faptă este extrem de puțin. „Nu este normal ca un profesor care hărțuiește sexual un elev sau un student să primească cel mai puțin opt luni de închisoare. Sunt de acord cu această lege și este binevenită din punctul meu de vedere, însă pedepsele ar trebui să fie mult mai mari”, a precizat acesta.

Iulian Cristache nu crede însă că o astfel de lege i-ar putea speria în vreun fel de pe acești oameni cu comportamente deviante .„Profesorii care au astfel de înclinații, astfel de comportamente, vor rămâne în continuare la fel. Nu cred că vor ține cont de acest lucru, de ce spune acum legea. Să nu mai vorbim despre faptul că mulți dintre aceștia nici măcar nu consideră că ceea ce fac este este hărțuire”.

„La Facultatea de Medicină e jale”

Și încă un aspect, mai atrage atenția președintele Federației Naționale a Părințilori Important este ca aceste fapte, pentru a fi pedepsite, să fie și sesizate. „De multe ori, acest lucru nu se întâmplă. E jale mai ales la medicină. Nu știu de ce studentele nu au curaj să vorbească. Sunt foarte mulți părinți și foarte multe studente care se vaită din acest punct de vedere, că sunt agresate sexual, că nu trec examenele dacă nu subscriu la aceste șantaje”.

Cât despre înscrierea acestor cadre didactice în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, Iulian Cristache este de părere că acesta ar trebui să fie făcut public. „Fiecare părinte ar trebui să aibă acces la el în așa fel încât să știe ce profesori are la clasă copilul său. Însă teoretic și practic ar trebui să fie asumarea și responsabilitatea conducerii unității de învățământ respective. Directorul ar trebui să fie primul care să se asigure că profesorii care predau la catedră nu se află în acest registru”.

Iată că noua lege reglementează și acest lucru. La angajare, orice profesor trebuie să prezinte un certificat de integritate comportamentală.

Ce este hărțuirea sexuală și cum se manifestă în universități

Hărțuirea sexuală este sancționată prin Legea 202/2002 și este definită ca fiind un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor.

Potrivit specialiștilor organizației feministe „Filia”, hărțuirea sexuală în universități se manifestă cel mai adesea prin glume, bancuri cu tentă sexuală, comentarii cu caracter sexual, folosirea de porecle și expresii cu conotații sexuale, comentarii indecente în legătură cu felul în care arăți, ciupituri, mângâieri, atingeri nedorite. Hărțuirea sexuală înseamnă și trimiterea de e-mailuri, mesaje sau scrisori cu conținut sau tentă sexuală, insistență privind acceptarea unor invitații sau începerea unei relații, amenințări, constrângeri sau condiționări ale evaluării academice sau profesionale de acceptarea unor relații de natură sexuală.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alertă alimentară în România: Profi retrage de la vânzare un lot de stafide cu pesticide peste limita legală

Ioana Oprean

Publicat

în

Alertă alimentară în România: Profi retrage de la vânzare un lot de stafide cu pesticide peste limita legală ANSVSA a dispus retragerea de la vânzare și rechemarea de la consumatori a unui lot de stafide vândut în rețeaua Profi, după ce analizele au arătat o depășire a limitei legale admise pentru reziduuri de pesticide. ANSVSA […]

Citește mai mult

Actualitate

30 iulie – 3 august 2026 | Canicula revine în forță în România: Temperaturile urcă până la 39 de grade și vor fi nopți tropicale

Ioana Oprean

Publicat

în

30 iulie – 3 august 2026 | Canicula revine în forță în România: Temperaturile urcă până la 39 de grade și vor fi nopți tropicale Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteorologică valabilă în perioada 30 iulie, ora 10:00 – 3 august, ora 10:00, privind un val de căldură în extindere, […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Autostrada A1: Tunelurile de la Margina-Holdea intră în linie dreaptă! Lucrări în ritm accelerat pe șantier

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1: Tunelurile de la Margina-Holdea intră în linie dreaptă! Lucrări în ritm accelerat pe șantier Avans consistent pe șantierul lotului lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și Holdea. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%, au anunțat, în dimineața zilei […]

Citește mai mult