Gloria Bistrița – CSU Alba Iulia 0-0 | Studenții, remiză prețioasă în derby-ul rundei!
Gloria Bistrița-Năsăud – CS Universitar Alba Iulia 0-0, în Liga 3. Studenții, remiză prețioasă în derby-ul rundei
CS Universitar Alba Iulia a reușit o remiză prețioasă în derby-ul etapei a 11-a din Seria 7 a Ligii 3, în deplasare cu Gloria Bistrița, lider înaintea rundei.
Un duel între echipe aflate la egalitate de puncte, pretendente la participarea la barajul pentru promovare, s-a încheiat nedecis, fără gol, un rezultat care avantajează CSM Unirea Alba Iulia.
Într-o partidă cu miză în vârful ierarhiei, studenții au rezistat și au mai trecut un examen, după cel din etapa precedentă, cu al treilea joc consecutiv în care nu au primit gol. „Alb-albaștrii” continuă seria imbatabilă ce datează de 10 runde!
O partidă echilibrată, cu ocazii la ambele buturi, ratând pe rând Llullaku (8, 41), Banyoi (10 – la prima intervenind excelent portarul, 21) și Forizs (29), combatantele împărțindu-și perioadele de dominare. În ultimul sfert de oră bistrițenii au preluat inițiativa și Pauletti a avut două intervenții excelente, evitând deschiderea scorului la șuturile lui G. Deac (44), și apoi Tonini (45). Actul secund s-a transformat într-o luptă de uzură, de un nivel scăzut, fără oportunități, un meci nul din toate punctele de vedere. În ultimele secvențe, portarul Avram a parat șutul din careu trimis de Tamaș și a evitat un gol decisiv!
Studenții au parte de un nou examen de foc, după ce runda trecută au învins CSM Unirea Alba Iulia după o fază controversată. O confruntare a orgoliilor, „de totul sau nimic”, în care gazdele, cu cel mai prolific atac din eșalonul terț (31 de reușite) vizează revanșa după unica înfrângere stagională (7 septembrie, 0-2 la Sebeș), iar universitarii să continue seria imbatabilă ce datează de 9 etape (cu 4 victorii consecutive).
Este derby-ul rundei, în care antrenorul Alin Minteuan, conducătorul Aurelian Băbuțan, jucătorii Banyoi, Mihalcea, Țica, Dat, Sucitu, Mociu și Gâțan dau atacul la fosta echipă.
Gloria: Avram – Mitran, Chindriș, Marku, Benga, G. Deac, Forizs, Tonini, Llullaku/cpt., Buziuc, Covaci; rezerve Began, Morariu, Chiorean, Ghiță, Blejdea, Podea, V. Alexandru, Creța, I. Cristea. Antrenor Cristian Pustai.
CSU: Pauletti – Kilyen/cpt., R. Popa, Niakate, Țica (82, Lazăr), Dat, Gavrilă, B. Minteuan (89, Gâțan), Mihalcea (70, Sucitu), Banyoi, Tamaș; rezerve Mociu, Szijj, Milchiș, Dinu, Trifu, Culda. Antrenor Alin Minteuan
Arbitri F. Sava (Vânători), D. Colniceanu (Tulcea), A. Toma (Galați), rezervă G. Toma (Sânpaul) Observatori V. Păduraru (Suceava), I. Orosfoian (Tg. Mureș)
Foto: CSU Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Atleții din Blaj și Alba Iulia, rezultate de apreciat la Campionatele Naționale Under 18 în sală. Larisa Ardean (LPS Alba Iulia) – campioană națională Atleta Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/ CS Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la marș, în cadrul Campionatelor Naționale de atletism în Sală Under 18, care se dispută la București. […]
Tânărul portar albaiulian Răzvan Cutean, debut în Liga 2 la FC Bihor Oradea: A fost campion național de juniori cu UTA Arad
Tânărul portar albaiulian Răzvan Cutean, debut în Liga 2 la FC Bihor Oradea: A fost campion național de juniori cu UTA Arad Zi mare, duminică, 22 februarie 2026, pentru tânărul portar albaiulian Răzvan Cutean. Goalkeeper-ul de nici 18 ani a debutat în Liga 2 de fotbal la FC Bihor Oradea, echipă la care a ajuns […]
FOTO: Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/CS Unirea Alba Iulia), din nou campioană națională la marș, Under 18! Sportiva din Cetatea Marii Uniri, neînvinsă de 5 ani!
Atleta Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/CS Unirea Alba Iulia), din nou campioană națională la marș, Under 18! Sportiva din Cetatea Marii Uniri, neînvinsă de 5 ani! Atleta Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/ CS Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la marș, în cadrul Campionatelor Naționale de atletism în Sală Under 18, care se dispută […]